Oficiali și companii din Myanmar au intrat pe lista neagră a UE. Între timp, regimul militar laudă „cooperarea ruso-birmaneză”

Data publicării:
Bărbat cu o fotografia a dictatorului din Myanmar pe care este scris un x cu roșu cu mesajul „shame on you dictator”
Junta militară care a preluat puterea în Myanmar a reprimat cu brutalitate protestele. Sursa foto: Profimedia Images

Opt membri ai juntei militare care a preluat puterea prin lovitură de stat în Myanmar au fost sancționați, luni, de Uniunea Europeană. De asemenea, mai multe companii din sectoarele exploatării lemnului și diamantelor au fost incluse pe lista cu sancțiuni.

Mai mulţi miniştri şi miniștri adjuncți, precum şi procurorul general din Myanmar vor fi sancționați, potrivit unui comunicat al UE. De asemenea, „ţintind sectoarele pietrelor preţioase şi lemnului, aceste măsuri vizează restrângerea capacităţii juntei de a obţine profit din resursele naturale ale Myanmarului, fiind în acelaşi timp concepute astfel încât să nu afecteze în mod nejustificat populaţia”, se în document, citat de Agerpres.

Respectiva listă cuprinde 29 de persoane şi 6 entităţi. Persoanele sancţionate au interdicţie de călătorie în UE şi le sunt îngheţate activele din blocul european.

UE a mai decis blocarea în continuare a oricărui sprijin financiar destinat Myanmarului şi de care ar putea beneficia direct junta care a înlăturat-o de la putere pe şefa guvernului civil, Aung San Suu Kyi, şi a reprimat manifestaţiile ce au urmat loviturii de stat, provocând peste 860 de morţi, potrivit unei organizaţii de asistentă pentru deţinuţii politici.

Tot luni, liderul acestei junte, generalul Min Aung Hlaing, a avut la Moscova o întâlnire cu secretarul consiliului rus de securitate naţională, Nikolai Patruşev, la finalul căreia a fost anunţată o consolidare a cooperării între Rusia şi Myanmar.

Potrivit unui comunicat emis de consiliul rus de securitate naţională, cei doi au vorbit de „cooperarea ruso-birmaneză în combaterea terorismului, precum şi subiecte legate de ingerinţa inadmisibilă a altor state în afacerile interne ale Myanmarului”. Ei au „confirmat voinţa de consolidare a cooperării bilaterale”, se mai arată în comunicat.

La rândul său, un purtător de cuvânt al juntei a declarat că, după întâlnirea cu Patruşev, generalul Min Aung Hlaing a avut o întrevedere cu directorul general al companiei ruse de export de armament Rosoboronexport, Aleksandr Mikeiev, pentru a discuta despre o eventuală cooperare militară şi tehnică.

Conform postului de radio de stat MRTV din Myanmar, generalul Min Aung Hlaing a sosit la Moscova în fruntea unei delegaţii care va participa la o mare conferinţă pe teme de securitate internaţională, ce se va desfăşura trei zile începând de marţi şi va reuni responsabili militari din peste o sută de ţări.

Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluţie neconstrângătoare ce condamnă lovitura de stat din Myanmar şi cere „tuturor statelor membre să împiedice afluxul de arme” către această ţară. Textul a fost adoptat cu votul a 119 ţări, alte 36 abţinându-se, printre acestea din urmă fiind de asemenea China, principala aliată a juntei, şi Rusia.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...