ONU va livra ajutoare umanitare cu roboţi AI de anul viitor

Data publicării:
Inteligență artificială.
Inteligență artificială. Foto: Getty Images

Vehicule robotizate echipate cu inteligenţă artificială ar putea livra pachete cu alimente în zonele afectate de conflicte armate şi de dezastre naturale cel mai devreme începând de anul viitor. Scopul este de a-i feri de pericole mortale pe angajaţii agenției umanitare, a spus un reprezentant al Programului Alimentar Mondial (PAM).

Atacurile asupra angajaţilor umanitari s-au intensificat în anii recenţi pe fundalul celui mai mare număr de conflicte violente înregistrate după Al Doilea Război Mondial, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite. Trei angajaţi umanitari ai PAM, care este o agenţie specializată a ONU, au fost ucişi doar de la începutul acestui an în conflictul din Sudan, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Uneori este prea periculos să trimiţi un şofer sau un angajat al PAM. Aşadar, folosind acea tehnologie, vom putea să aducem o schimbare”, a declarat Bernhard Kowatsch, care coordonează departamentul de inovaţii din cadrul PAM.

Bernhard Kowatsch a făcut această declaraţie în marja unei conferinţe organizate de Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii la Geneva cu scopul de a promova utilizarea AI pentru a contribui la atingerea unor obiective globale ale ONU, cum ar fi eradicarea foametei.

Noile camioane sunt amfibii şi pot să transporte 1-2 tone de alimente fiecare. Au fost concepute în timpul bătăliei pentru oraşul sirian Alep, între 2012 şi 2016, când angajaţii umanitari întâmpinau mari dificultăţi în a transporta ajutoare în districtele asediate ale oraşului, a explicat Bernhard Kowatsch.

Operaţiunile de paraşutare a ajutoarelor sunt costisitoare şi necesită spaţii largi, care nu sunt mereu disponibile în mai multe zone din Siria, a adăugat el.

Această agenţie a ONU foloseşte deja aproximativ 50 de vehicule în Sudanul de Sud, însă ele trebuie în continuare să fie conduse de şoferi. În cadrul proiectului AHEAD (Autonomous Humanitarian Emergency Aid Devices), conceput în colaborare cu Centrul Aerospaţial German (DLR), oficialii PAM vor testa aceste camioane, fără şoferi, cel mai devreme începând cu anul viitor, a precizat acelaşi oficial.

Inteligenţa artificială este utilizată pentru a combina datele obţinute din mai multe surse, inclusiv de la sateliţi şi senzori, permiţând unor şoferi aflaţi la mare distanţă să ghideze deplasarea vehiculelor.

Sudanul de Sud, unde aproximativ 7,7 milioane de persoane se confruntă cu insecuritate alimentară severă şi unde inundaţiile îngreunează accesul, va fi primul teritoriu în care noile vehicule vor fi utilizate, a adăugat Bernhard Kowatsch.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...