Pandora Papers. Proprietarii secreți ai unor vile de lux și blocuri în valoare de miliarde de dolari din Marea Britanie

Data publicării:
centrul londrei magaszine apartamente de lux
Proprietarii secreți a peste 1.500 de proprietăți din Marea Britanie, cumpărate folosind firme offshore, au fost dezvăluiți. FOTO: Profimedia

Proprietarii secreți a peste 1.500 de proprietăți din Marea Britanie, cumpărate folosind firme offshore, au fost dezvăluiți în urma unei anchete a BBC, în baza documentelor din dosarul Pandora Papers.

Valoarea estimată a proprietăților depășește 4 miliarde de lire sterline. Printre cei care le-au cumpărat se numără politicieni străini de renume, persoane acuzate de corupție și donatori ai partidelor din din Marea Britanie.

Mai multe guvernele conservatoare s-au angajat să promoveze în legislație obligativitatea de a face publice numele celor care dețin proprietăți prin intermediul companiilor străine, în încercarea de a elimina spălarea de bani.

Totuși, legea nu a fost încă prezentată Parlamentului și nu a fost prezentată drept una dintre prioritățile legislative ale guvernului la discursul Reginei din acest an.

Familia Green

Printre numele dezvăluite de Panama Papers este și cel al soției magnatului din comerț Sir Philip Green, care a început să cumpere proprietăți din Londra, în condițiile în care BHS, imperiul lor comercial de pe High Street, era în pragul colapsului.

Achizițiile Tinei Green au fost făcute prin intermediul unor companii anonime cu sediul în Insulele Virgine Britanice, un paradis fiscal. Astfel, identitatea ei a rămas ascunsă.

Printre proprietățile cumpărate se află un apartament în valoare de 15 milioane de lire sterline în Mayfair și o nouă casă pentru fiica lor, lângă Palatul Buckingham, cumpărată cu 10,6 milioane de lire sterline în 2016.

Achizițiile au fost făcute la un an după ce Sir Philip a vândut BHS pentru o sumă simbolică unei persoane care nu avea experiență în domeniu. Lanțul comercial s-a prăbușit, ducând la pierderea a 11.000 de locuri de muncă și la o gaură de 571 milioane de lire sterline în fondul său de pensii.

Prin intermediul avocaților lor, atât Sir Philip, cât și Lady Green au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Familia regală din Qatar

De asemenea, familia care conduce Qatarul a cumpărat două dintre cele mai scumpe case din Londra prin intermediul unor companii offshore, evitând astfel plata unor impozite în valoare de milioane de lire sterline.

Familia regală Al-Thani a cumpărat două proprietăți cu vedere la Regent's Park din Londra. Este una dintre cele mai scumpe zone imobiliare din lume.

BBC a descoperit numeroase alte proprietăți deținute de membrii familiei prin firme offshore, estimate la o valoare de peste 650 milioane de lire sterline.

Guvernul din Qatar nu a răspuns la întrebările BBC.

Miliardar ucrainean anchetat de FBI

Documentele mai dezvăluie că miliardarul ucrainean Ghhennadi Bogoliubov, care este cercetat de FBI și a avut sechestru pe bunuri de sute de milioane de lire, într-un caz de fraudă, deține în Marea Britanie proprietăți în valoare de peste 400 de milioane de lire sterline.

El și partenerul său de afaceri sunt acuzați că au fraudat banca pe care au fondat-o, PrivatBank, cu peste 1 miliard de lire sterline.

Proprietățile cumpărate în Marea Britanie sunt cumpărate printr-o rețea de firme, unele offshore, ceea ce a permis ca identitatea sa să rămână ascunsă.

Oligarh rus sancționat de UE

O clădire de birouri din Londra, în valoare de 40 de milioane de lire sterline, este deținută de fiul oligarhului rus Mihail Gutseriev, aflat sub sancțiuni impuse de UE din cauza legăturilor sale cu Belarusul.

Gutseriev este fondatorul Safmar Group, un conglomerat rus cu afaceri în domeniile petrolului, cărbunelui, imobiliarelor și comerțului.

În urma represiunii împotriva drepturilor omului și a democrației din Belarus în 2020, Marea Britanie și UE au introdus sancțiuni împotriva președintelui Lukașenko, alături de Gutseriev și alți apropiați.

Guvernul britanic a acuzat regimul din Belarus că continuă să „zdrobească democrația și să încalce drepturile omului” și l-a descris pe Gutseriev drept „un om de afaceri proeminent rus care este unul dintre principalii investitori privați din Belarus și un asociat de lungă durată al lui Alexander Lukashenko”.

Gutseriev nu mai este implicat în Safmar, care este acum deținut parțial de fiul său, Said, cetățean britanic.

BBC a colaborat cu Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), The Guardian, Finance Uncovered pentru a identifica persoanele din spatele companiilor offshore care dețin proprietăți în Anglia și Țara Galilor.

Deținerea de bunuri imobiliare prin intermediul unei firme offshore este legală și nu există nicio problemă cu simpla folosire a unei companii străine pentru a cumpăra proprietăți. Cu toate acestea, guvernul britanic a crescut recent evaluarea riscului de spălare de bani pentru piața imobiliară de la „mediu” la „ridicat”.

Cel mai mare nivel de risc este acela în care există „dificultăți în determinarea beneficiarilor finali”, potrivit unui raport al Ministerului de Interne din decembrie 2020.

O serie de lideri mondiali - inclusiv regele Iordaniei și familia conducătoare a Azerbaidjanului - au apărut în dosarele Pandora Papers, pentru că au cumpărat proprietăți în Marea Britanie folosind companii offshore.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri