UPDATE. Papa Francisc a fost operat. Vatican: „Operația s-a încheiat, Sfântul Părinte a reacționat bine”

Data actualizării: Data publicării:
papa francisc
Papa Francisc va suferi o operație de colon Foto: Inquam Photos / George Călin

Papa Francisc, internat duminică la spitalul Gemelli din Roma, a fost operat la colon în aceeași zi pentru o intervenție „de rutină, programată”, potrivit Vaticanului. Intervenția a fost realizată de șeful departamentului de chirurgie intestinală al spitalului, profesorul Sergio Alfieri.

ACTUALIZARE 0:50 Vaticanul anunță că Papa „a răspuns bine” în urma intervenției chirurgicale.

„Papa, care a fost spitalizat în cursul după-amiezii la Clinica Gemelli, a fost supus în cursul serii unei intervenții chirurgicale programate pentru stenoză diverticulară simptomatică. Sfântul Părinte a reacționat bine la intervenția care s-a desfășurat sub anestezie generală și a fost făcută de profesorul Sergio Alfieri, asistat de profesorul Luigi Sofo, dr. Antonio Tortorelli și dr. Roberta Menghi”, a anunțat, cu puțin înainte de miezul nopții (ora locală), purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, citat de agenția ANSA.

Papa rămâne internat cel puțin cinci zile

ACTUALIZARE 23:40 Jurnaliștii sunt în așteptarea primului buletin medical privind starea Suveranului Pontif, care urma să fie publicat duminică seara, însă operația încă nu era încheiată în jurul orei locale 22:00. Dura deja de câteva ore. Intervenția chirurgicală s-a făcut sub anestezie generală.

Diagnosticul a fost de „stenoză diverticulară simptomatică a colonului”. Este o afecțiune ce provoacă dureri abdominale, iar intervenția chirurgicală urmărește îndepărtarea fragmentului de intestin ocluzat. În unele cazuri, operația se poate face și laparoscopic.

Suveranul Pontif va petrece noaptea la etajul zece al clinicii, acolo unde a fost internat de mai multe ori și Papa Ioan Paul al II-lea. 

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a transmis un mesaj: „Din partea mea și a tuturor italienilor, îi dorim însănătoșire grabnică” Sfântului Părinte. Au urmat mesaje de la președintele Parlamentului European, David Sassoli, și de primarul Romei, Virginia Raggi.

Potrivit unor surse citate de presa italiană, Papa Francisc ar urma să rămână internat cel puțin cinci zile.

Sosire la spital, în deplin anonimat

Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru a fi operat la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.

Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, suferă de o boală diverticulară a colonului, iar potrivit purtătorului de cuvânt, operația era „programată”.

Papa a fost internat duminică după-amiază în spitalul Gemelli din Roma, dar data exactă a operației încă nu a fost anunțată.

Potrivit presei italiene, Papa Francisc a venit cu mașina la spital în total anonimat, în jurul orei locale 15:00, însoțit doar de șofer și de un consilier. Nici măcar tot personalul clinicii nu știa că Sfântul Părinte se va număra printre pacienți.

Este pentru prima dată când Papa Francisc este internat în spital, de la alegerea sa ca Suveran Pontif în 2013, cu excepția unei operații de cataractă suferite în urmă cu doi ani.

Vizită anunțată în septembrie în Ungaria și Slovacia

Cu câteva ore înainte de a fi făcut anunțul internării sale, Papa s-a adresat mulțimii din Piața San Pietro pentru binecuvântarea de duminică și părea să fie bine, notează Reuters. De asemenea, tot duminică, s-a anunțat că în septembrie Suveranul Pontif va face o vizită în Ungaria și Slovacia. Însă, la predica de duminică, Papa le-a spus credincioșilor să se roage pentru el.

Papa Francisc a ales să se opereze chiar în prima zi în care începe, în mod tradițional, o perioadă mai puțin încărcată pentru Suveranul Pontif. La începutul lui iulie, în fiecare an, Papa își reduce angajamentele și își întrerupe audiențele tocmai pentru a i se face verificări ale stării de sănătate.

Papa are un singur plămân

Agenția ANSA scrie că noul doctor personal al Papei, Roberto Barnabei, un specialist de renume în gerontologie, numit în februarie, a acordat o atenție sporită problemelor pe care Papa le avea de ceva timp cu colonul și a fost luată decizia ca Sfântul Părinte să fie operat. 

Papa, care are un singur plămân încă din tinerețe, suferă ocazional și de crize de sciatică, ceea ce îi îngreunează mersul. Totuși, problemele intestinale datează de mai mulți ani. În 2014, el și-a anulat în ultimul moment o vizită din această cauză.

De asemenea, în martie anul trecut, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a avut „o uşoară indispoziţie” care l-a obligat să-şi anuleze mai multe audienţe şi activităţi publice timp de patru zile.

Și Papa Ioan Paul al II-lea a fost operat în 1992 de o tumoare benignă la colon, tot la spitalul Gemelli din Roma.

NOTĂ. Această știre a fost actualizată cu informații noi despre operația Papei Francisc.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...