Papa Francisc, criticat după ce a lăudat țarii imperialiști ruși: „Nu uitaţi de moștenirea voastră. Sunteţi moştenitorii Marii Rusii”

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc și-a anulat audiențele din cauza unei "uşoare stări gripale". Sursa fofo: Profimedia Images

Papa Francisc a fost criticat luni pentru că le-a spus tinerilor ruşi să-şi amintească de faptul că sunt moştenitorii unor ţari din trecut precum Petru cel Mare, pe care preşedintele Vladimir Putin l-a dat ca exemplu pentru a justifica invadarea Ucrainei, relatează Reuters.

Ucraina a declarat că aceste comentarii, pe care Papa Francisc le-a făcut vineri într-un discurs video în direct adresat tinerilor catolici adunaţi la Sankt Petersburg, sunt „profund regretabile”.

Papa Francisc şi-a citit discursul pregătit în spaniolă, scrie news.ro,  dar la final a făcut câteva adăugiri improvizate în italiană şi a spus: „Nu uitaţi (de) moștenirea voastră. Sunteţi moştenitorii Marii Rusii - Marea Rusie a sfinţilor, a ţarilor, Marea Rusie a lui Petru cel Mare, a Ecaterinei a II-a, Marele Imperiu rus, cultivat, care a dat atâta cultură, atâta umanitate. Sunteţi moştenitorii marii Mame Rusia. Mergeţi înainte!”.

Vaticanul a publicat sâmbătă textul discursului, dar nu a inclus ultimul paragraf, improvizat. O înregistrare video cu papa făcând comentariile a fost postată însă pe site-urile religioase.

„Tocmai cu o astfel de propagandă imperialistă, cu "legăturile spirituale" şi cu "necesitatea" de a salva "marea Mamă Rusia", Kremlinul justifică uciderea a mii de ucraineni şi distrugerea oraşelor şi satelor ucrainene”, a declarat pe Facebook Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe. „Este profund regretabil faptul că astfel de noţiuni de mare putere, care contribuie, în esenţă, la agresivitatea cronică a Rusiei, sunt exprimate de către Papă, fie cu bună ştiinţă, fie involuntar”, a adăugat Nikolenko.

Arhiepiscopul Sviatoslav Şevciuk, şeful Bisericii Catolice de rit oriental din Ucraina, a declarat într-un comunicat că cuvintele papei au provocat „o mare durere şi îngrijorare” şi se teme că acestea ar putea „inspira ambiţiile neocoloniale ale ţării agresoare”. El a cerut Vaticanului o explicaţie.

Un editorial de pe site-ul italian Il Sismografo, specializat în teme catolice, a calificat cuvintele Papei drept "ciudate" într-un moment delicat al istoriei. Acesta a remarcat că Ecaterina, cunoscută sub numele de Ecaterina cea Mare şi care a domnit între 1729 şi 1796, a anexat Crimeea în 1783. De asemenea, a remarcat că Ecaterina i-a protejat pe iezuiţi în teritoriile controlate de Rusia după ce Papa Clement al XIV-lea a suprimat ordinul în întreaga lume, în 1773. Papa Francisc este iezuit.

Petru Cel Mare, preferatul lui Putin

Anul trecut, Putin i-a adus un omagiu lui Petru cel Mare, celălalt ţar rus menţionat de Papă, făcând o paralelă între ceea ce liderul de la Kremlin a spus că sunt ţelurile lor istorice asemănătoare de a recâştiga pământurile ruseşti.

Putin a încercat în repetate rânduri să justifice acţiunile Rusiei în Ucraina, unde forţele sale au devastat oraşe, au ucis mii de oameni şi au făcut milioane de refugiaţi, susţinând o viziune istorică care afirmă că Ucraina nu are o identitate naţională reală sau o tradiţie de stat.

„Acest lucru este cu adevărat revoltător”, a declarat fostul preşedinte estonian Toomas Hendrik Ilves, într-o postare pe reţeaua X, referindu-se la comentariile papei.

Nexta, un site fondat de jurnalişti din Belarus care relatează din Polonia, a declarat pe X: „Apropo, catolicii din Polonia, Lituania şi Belarus s-au revoltat de trei ori împotriva acestui "imperiu luminat"”.

Papa Francisc a calificat acţiunile Rusiei în Ucraina drept brutale, crude şi feroce şi a spus că invazia a încălcat dreptul unei ţări la autodeterminare. El a vorbit despre o "Ucraină martirizată" la aproape fiecare apariţie publică de la invazia din februarie 2022. Dar a făcut şi o serie de gafe aparente atunci când a vorbit spontan. Anul trecut, el a supărat Kievul referindu-se la ultranaţionalista rusă Daria Dughina, care a fost ucisă de o maşină capcană lângă Moscova, ca fiind o victimă nevinovată a războiului. Comentariul l-a determinat pe ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, să îl convoace pe ambasadorul Vaticanului la Kiev pentru a protesta, spunând că cuvintele Sfântului Părinte au fost "nedrepte" şi au "frânt inima Ucrainei".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cei care stau la curte, îndemnaţi să facă găuri în garduri până la final de vară. Le vor mulţumi...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
De ce a refuzat Hilary Swank să reia rolul din „Karate Kid”. I s-a oferit un cameo în „Cobra Kai”. „A fost un...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Care pensionari pierd 600 lei la pensie după aplicarea CASS? Ce bani ia statul în funcție de pensie?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Demi Moore, despre decizia de a poza nud, acum 34 de ani, când era însărcinată: "Mi-am dorit să exprim ceea...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...