Parlamentul israelian, pe cale să fie din nou dizolvat. Țara se îndreaptă spre al patrulea rând de alegeri în mai puțin de doi ani

Data publicării:
Benjamin Netanyahu (stânga) și Benny Gantz (dr) în Knesset
Benjamin Netanyahu (stânga) și Benny Gantz (dreapta) Foto: Profimedia Images

Parlamentul israelian urmează să fie dizolvat din nou, fapt ce va declanșa al patrulea set de alegeri legislative în mai puțin de doi ani în Israel, relatează AFP, citat de Agerpres. Precedentele trei rânduri de alegeri au produs egalități aproape perfecte între cele două principale formațiuni - cea ale actualului prim-ministru, Benjamin Netanyahu, și cea a rivalului său, Benny Gantz.

Membrii Knesset-ului au hotărât adoptarea unei moțiuni speciale pentru dezbaterea în comisiile parlamentare a dizolvării legislativului. Pentru moțiune și-a exprimat opțiunea favorabilă inclusiv Benny Gantz, alături de partidul său care formează coaliția care l-a readus pe Netanyahu în poziția de premier. Cei doi rivali ajunseseră la un acord în primăvară pentru formarea unui guvern de uniune şi de criză pentru gestionarea crizei Covid-19.

Moțiunea a obținut 61 de voturi pentru și 54 de voturi împotrivă. În urma acestui vot, moţiunea opoziţiei va putea fi dezbătută în cadrul unei comisii parlamentare, deschizând astfel calea pentru dizolvarea parlamentului şi convocarea de noi alegeri.

Acuzând actualul guvern de uniune că este „cel mai rău din istoria Israelului” şi că nu a putut gestiona criza noului tip de coronavirus, actualul şef al opoziţiei Yair Lapid a cerut organizarea miercuri a unui vot pentru dizolvarea Knessetului, parlamentul israelian. Marţi seara, Benny Gantz s-a declarat în favoarea acestei moţiuni, acuzându-l pe actualul şef al guvernului că serveşte mai degrabă interesele sale personale decât pe cele ale ţării.

O dizolvare a parlamentului ar determina organizarea celui de-al patrulea rând de alegeri legislative în mai puţin de doi ani în Israel, după ce trei scrutinuri precedente au plasat forţele premierului Benjamin Netanyahu şi cele ale lui Benny Gantz, fost şef al Statului Major al armatei israeliene, pe poziţii de egalitate.

După ce cele trei scrutinuri nu i-au permis nici lui Gantz, nici lui Netanyahu să obţină o majoritate dintre cele 120 de locuri din Knesset, cei doi rivali au ajuns la un acord primăvara pentru formarea unui guvern de uniune şi de criză în plină pandemie de coronavirus.

Însă în ultimele luni, presa locală a informat în legătură cu numeroase disensiuni între cei doi, inclusiv asupra adoptării unui buget pentru 2020 - Israelul neavând linii directoare în ceea ce priveşte bugetul pentru acest an - şi 2021.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...