Partidul conservator al lui Boris Johnson a pierdut controlul fiefurilor londoneze tradiționale în alegerile locale

Data publicării:
Boris Johnson Meets Meets Prime Minister of Japan Fumio Kishida, London, UK - 05 May 2022
Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Partidul Conservator al prim-ministrului britanic Boris Johnson a pierdut controlul asupra fiefurilor tradiţionale londoneze şi a înregistrat înfrângeri şi în alte regiuni la alegerile locale, arată vineri primele rezultate, în timp ce partidele de opoziţie au profitat de pe urma problemelor recente ale guvernului, relatează Reuters.

Partidul lui Johnson a fost înlăturat în Wandsworth - un bastion conservator din 1978 cu nivel de impozitare scăzut, care a fost una dintre principalele ţinte ale Partidului Laburist, de opoziţie.

Conservatorii au mai anunţat că au pierdut controlul asupra districtului Barnet, care a fost deţinut de partid în toate alegerile din 1964, mai puţin în două ocazii.

Acesta este un avertisment din partea alegătorilor conservatori", a declarat Daniel Thomas, liderul conservator al consiliului din Barnet.

Conservatorii lui Boris Johnson, înfrângere la alegerile locale

Rezultatele finale, care urmează a fi anunţate vineri mai târziu, vor oferi cea mai importantă imagine a opiniei publice de când Johnson a câştigat cea mai mare majoritate pentru Partidul Conservator din ultimii peste 30 de ani în alegerile generale din 2019.

Votul este primul test electoral pentru Johnson de când el a devenit primul lider britanic care a încălcat legea în timpul exercitării mandatului. Liderul de la Londra a fost amendat luna trecută pentru că a participat la o petrecere de ziua de naştere în biroul său în 2020, încălcând regulile de distanţare socială în vigoare pentru a reduce răspândirea COVID-19.

Primele rezultate au arătat că Partidul Conservator a pierdut 92 de locuri de consiliu. Principalul Partid Laburist de opoziţie a câştigat 23 de locuri şi liberal-democraţii 42, transmite Agerpres.

Un rezultat slab va creşte presiunea asupra lui Johnson, care se luptă de luni de zile pentru supravieţuire politică şi se confruntă cu posibilitatea mai multor amenzi din partea poliţiei pentru prezenţa sa şi la alte petreceri în timpul lockdown-ului.

Rezultatele vor decide aproape 7.000 de mandate de consilieri, inclusiv toate cele din Londra, Scoţia şi Ţara Galilor şi o treime din mandate în cea mai mare parte a restului Angliei.

Britanicii l-au penalizat pe premier

Boris Johnson a reprezentat un punct de cotitură în politica britanică convenţională în alegerile generale din 2019, câştigând şi apoi promiţând îmbunătăţirea standardelor de viaţă în fostele zone industriale din centrul şi nordul Angliei.

Dar pierderea Wandsworth şi Barnet simbolizează modul în care Johnson, care a câştigat două mandate ca primar al Londrei, şi-a pierdut din "atractivitate" în capitală. 

Sprijinul lui pentru Brexit l-a costat susţinerea la Londra, unde majoritatea alegătorilor au votat în favoarea rămânerii în UE la referendumul din 2016.

Înfrângerea de joi este a doua înregistrată de Boris Johnson ca lider al Partidului Conservator după ce în luna decembrie a anului trecut acesta a pierdut și alegerile parțiale din North Shropshire, un alt bastion al conservatorilor. La acel moment, Boris Johnson, prins într-o serie de scandaluri, declara că „își asumă” responsabilitatea pentru înfrângerea partidului său.

Un semnal pentru viitor

O creștere bruscă a costului energiei la nivel mondial a mărit prețul facturilor la gaz și electricitate, iar acum se va resimți și în prețurile produselor din magazine care pun o presiune tot mai mare pe bugetul britanicilor de rând.

Rezultatul alegerilor nu va afecta în mod direct abilitatea lui Johnson de a guverna deoarece votul nu va schimba configurația parlamentului. Însă, sub presiunea Partidului Laburist din opoziție care atacă modul în care guvernul a reacționat față de criza creșterii costurilor zilnice, o evoluție slabă în alegeri le-ar putea da apă la moară criticilor din propriul său partid care se vor întreba dacă Johnson mai reprezintă un atuu electoral înainte de alegerile parlamentare ce trebuie să fie organizate înainte de finalul anului 2024.

De fiecare dată când Johnson a avut de înfruntat o criză care în alte circumstanțe ar fi dus la demiterea sa din funcție, premierul britanic și-a demonstrat reziliența sa caracteristică. Rămâne, însă, de văzut dacă loviturile pe care le-a primit au provocat pagube iremediabile pentru Johnson pe termen lung.

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...