Partidul de guvernământ din Georgia acuză SUA de „șantaj”, după ce Washingtonul a impus restricții privind vizele

Data publicării:
parlament georgia
Opoziția față de legea „agenților străini” a declanșat unele dintre cele mai mari proteste din Georgia. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Partidul de guvernământ al Georgiei a acuzat vineri Statele Unite că duc o politică de „amenințări și șantaj”, după ce Washingtonul a anunțat noi restricții privind vizele. Măsura a fost anunțată de Antony Blinken după ce parlamentul georgian a adoptat un proiect de lege privind „agenții străini”.

Proiectul de lege, care ar impune organizațiilor care primesc peste 20% din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini”, a declanșat o criză politică în țara din Caucazul de Sud și amenință legăturile sale istorice puternice cu Washington, notează Reuters.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat joi că Washingtonul lansează o revizuire a cooperării cu Georgia și impune restricții la vizele persoanelor „responsabile sau complice de subminarea democrației în Georgia”, precum și a membrilor familiilor acestora.

Blinken a spus că proiectul de lege, care a declanșat ample proteste de stradă în Georgia, de peste o lună, va „înăbuși exercitarea libertăților de asociere și de exprimare” și va împiedica activitatea organizațiilor media independente.

Partidul de guvernământ „Visul Georgian” a transmis pe Facebook că restricțiile privind vizele nu sunt „nimic altceva decât o încercare grosolană de a restricționa independența și suveranitatea Georgiei”.

„Niciun șantaj nu ne poate obliga să mergem împotriva țării noastre”, se spune în comunicat.

SUA este „comică”

Șeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ a spus că mișcarea SUA este „comică” și că va restrânge independența Georgiei.

„Independența țării nu este de vânzare pentru nicio viză”, a scris Mamuka Mdinaradze pe Facebook.

Germania și Franța și-au exprimat săptămâna aceasta profunda îngrijorare cu privire la calea urmată de Georgia, iar Uniunea Europeană a cerut ca Tbilisi să retragă proiectul de lege, spunând că măsura va anula ambițiile națiunii de a adera la blocul european.

Proiectul de lege a fost aprobat de parlamentul Georgiei săptămâna trecută. Acesta a fost respins de președinte, dar partidul ”Visul Georgian” a transmis vineri că va începe procedura de anulare a vetoului săptămâna viitoare.

Opoziția față de proiectul de lege a declanșat unele dintre cele mai mari proteste din Georgia, de când și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică în urmă cu mai bine de 30 de ani.

Și Rusia a acuzat SUA de șantaj

Criticii din țara cu 3,7 milioane de locuitori o numesc „legea sovietică”, asemănând-o cu legislația folosită de Moscova pentru a reprima disidența. Bruxelles și Washington o prezintă ca fiind autoritaristă și de inspirație rusă.

Un grup de partide de opoziție a emis o declarație în care aplaudă decizia SUA, spunând că aceasta va „proteja constituția, suveranitatea și libertatea Georgiei, precum și viitorul european și euro-atlantic al țării noastre”.

Rusia neagă orice asociere directă cu proiectul de lege, dar a acuzat joi SUA de șantaj, după ce Washingtonul a trimis semnale că ar putea reduce ajutorul pentru Tbilisi și poate introduce sancțiuni.

Georgia a beneficiat de aproximativ 6 miliarde de dolari în pachete de ajutor din SUA, de la începutul anilor 1990. Secretarul de stat adjunct al SUA, James O'Brien, a declarat luna aceasta că Washingtonul va revizui un pachet de ajutor de 390 de milioane de dolari pentru Georgia din cauza proiectului de lege.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Soția lui Diogo Joto, prima declarație după moartea starului de la Liverpool. Fanii au reacționat: „Fii...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
PSD anunță că CASS la pensie se va plăti de la 4.000 lei. 789.000 pensionari vor lua mai mulți bani
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: „Ce tragedie...