Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, condamnați la închisoare pentru exploatarea angajaților

Data publicării:
familia Hinduja
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, condamnați la închisoare pentru exploatarea angajaților FOTO: Profimedia

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanii au fost condamnați la închisoare pentru exploatarea angajaților casnici aduși din India pentru a lucra la vila acestora din Elveția, potrivit BBC.

Prakash și Kamal Hinduja, dar și fiul lor și soția acestora, au fost găsiți vinovați pentru exploatare și angajare ilegală de către un tribunal din Elveția și au primit sentințe de la patru la patru ani și jumătate de închisoare. eCea mai gravă acuzație pe care au primit-o în dosar este de trafic de persoane, potrivit sursei citate.

Avocații acestora au anunțat că vor face recurs la decizia judecătorului: „Sunt șocat. O să ne luptăm până la capăt”, a declarat Robert Assael, avocatul acestora.

Acuzații aduse de angajați

Trei angajați ai familiei Hinduja susțin că primesc chiar și 7 lire sterline pentru a lucra 18 ore zi pe. Suma este cu mai puțin de o zecime din suma cerută de legea elvețiană. Mai mult decât, angajații susțin că le-au fost luate și pașapoartele, potrivit BBC.

Aceștia s-au plâns și de faptul că familia le-a permis de rareori să părăsească vila din Genova. În replică, avocații familiei britanice susțin că angajații au primit mai multe beneficii și au fost lăsați să părăsească vila.

În timpul procesului, procurorii au susținut că familia britanică a cheltuit mai mulți bani pentru câinele acestora decât pentru angajații aduși din India.

Editor : Redacția Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu