Patru nord-coreeni au reușit să fugă în Coreea de Sud cu o barcă

Data publicării:
DMZ coreea nord coreea sud
Un sat din Coreea de Nord văzut de la Observatorul de Unificare Odusan din Coreea de Sud. Foto: Profimedia Images

O mică ambarcaţiune cu patru nord-coreeni la bord a traversat apele sud-coreene, în ceea ce pare a fi un rarisim act de dezertare pe cale maritimă, a anunţat marţi armata Coreei de Sud. 

Ambarcaţiunea a fost interceptată în largul oraşului Sokcho, în estul ţării, iar persoanele aflate la bord au fost duse într-un loc sigur, a adăugat statul-major al armatei sud-coreene, conform AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit agenţiei de presă Yonhap, care citează o sursă guvernamentală, patru nord-coreeni se aflau la bordul ambarcaţiunii şi toţi "şi-au exprimat intenţia de a dezerta" din Coreea de Nord.

Peste 30.000 de nord-coreeni au fugit spre Sud după conflictul din 1950-1953. Însă numărul lor a scăzut la numai 67 anul trecut, după ce Phenianul a impus o închidere strictă a frontierei sale, pentru a se proteja de pandemia de coronavirus.

Doar câţiva transfugi din Nord au trecut până acum frontiera maritimă sau zona demilitarizată ce separă cele două ţări, care au rămas oficial în război.

Marea majoritate dintre ei se duc de obicei în China vecină, unde rămân uneori ani de zile, înainte de a ajunge în Coreea de Sud via ţări terţe.

Majoritatea celor zeci de mii de nord-coreeni care au fugit de represiunea şi sărăcia din ţara lor au trecut frontiera spre China, unde riscau să fie arestaţi şi expulzaţi.

În caz de repatriere, aceşti dezertori nord-coreeni riscă pedepse grele în ţara lor, mergând până la pedeapsa cu moartea, potrivit apărătorilor drepturilor omului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...