Pedro Sanchez merge într-o vizită surpriză la Kiev

Data actualizării: Data publicării:
Pedro Sanchez
Pedro Sanchez a mers într-o vizită surpriză la Kiev, joi. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul guvernului Spaniei, Pedro Sanchez, se va întâlni cu președintele Volodimir Zelenski, joi, și va susține un discurs în fața parlamentului de la Kiev, au transmis reprezentanții săi, conform CNN.

Pedro Sanchez face o vizită surpriză la Kiev pentru a arăta sprijinul țării sale față de Ucraina, aproape de împlinirea unui an de când rușii au invadat țara vecină. Mai târziu, liderul de la Madrid va face declarații de presă într-o conferină comună cu Volodimir Zelenski.

Prim-ministrul spaniol are, de asemenea, planuri să viziteze Bucha și Irpin, cele două orașe în care rușii au comis atrocități împotriva populației ucrainene. Armata rusă a comis masacre care au șocat întreaga lume în Bucha și Irpin, în primele luni ale invaziei ei.

Vizita lui Sanchez vine după cea a președintelui Biden, de miercuri, o vizită ținută în secret până la momentul în care președintele american a sosit la Kiev.

Spania se numără printre țările NATO care au fost de acord să trimită Ucrainei tancuri moderne pentru ca armata ucraineană să se apere de invadatorii ruși. Armata spaniolă a antrenat, de asemenea, 800 de militari ucraineni de când a început războiul.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...