Video PentagonLeaks: Autorul uneia din cele mai mari breșe de securitate din SUA a fost arestat

Data actualizării: Data publicării:
Jack Teixeira, suspectul în cazul scurgerilor de la Pentagon își face un selfie.
Jack Teixeira este acuzat că a scurs documente secrete ale Pentagonului. . Foto: Twitter

Un membru al Gărzii Naționale Aeriene din Massachusetts, suspectat că a „scurs” documentele secrete de la Pentagon, a fost arestat joi, relatează CNN.  Generalul de brigadă al Forțelor Aeriene ale SUA, Patrick Ryder, a spus că scurgerea de informații clasificate pe site-urile de socializare a fost un „act criminal deliberat”, iar Departamentul american al Apărării analizează modul în care protejează astfel de informații.

ACTUALIZARE 22:30 Procurorul general Merrick Garland a declarat joi că Jack Teixeira a fost arestat în legătură cu presupusa „înlăturare, reținere și transmitere neautorizată” a informațiilor de apărare clasificate, relatează BBC.

ACTUALIZARE 21:30 Oamenii legii l-au arestat joi pe Jack Teixeira în legătură cu scurgerea de documente clasificate care au fost postate online, potrivit unui oficial american familiarizat cu chestiunea, transmite CNN

ACTUALIZARE  21:05 Generalul de brigadă al Forțelor Aeriene ale SUA, Patrick Ryder, face joi declarații cu privire la scurgerea documentelor secrete în mediul online. Reacția vine după ce autoritățile l-au identificat pe Jack Teixeira, în vârstă de 21 de ani, cel care ar fi „scurs” documentele clasificate de la Pentagon.

Patrick Ryder
Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului

În ciuda faptului că tânărul, membru al Gărzii Naționale Aeriene din Massachusetts, a fost identificat încă nu a fost arestat. Ryder spune că în acest moment ar fi „nepotrivit ca el să comenteze” ancheta penală. Totuși, el precizează că Departamentul american al Apărării ia „foarte în serios” încălcarea securității și continuă să „lucreze non-stop” pentru a înțelege amploarea scurgerii.

Ryder adaugă că trebuie să limiteze ce informații din scurgeri sunt discutate și nu va confirma nicio informație clasificată din cauza riscului pentru securitate. În același timp, el le cere reporterilor să ia în considerare impactul știrilor pe care le publică și să se gândească la consecințele eliberării de informații sensibile.

Știrea inițială

FBI vrea să interogheze un membru în vârstă de 21 de ani al Gărzii Naționale Aeriene din Massachusetts în legătură cu dezvăluirea de documente militare clasificate, mai notează sursa citată. Numele său este Jack Teixeira şi conduce „Thug Shaker Central”, un grup online unde circa 20-30 de persoane îşi manifestă pasiunea pentru arme, jocuri video şi afişează meme-uri rasiste.

Postate iniţial pe pagina web a respectivului grup, documentele secrete apărute începând din weekendul trecut şi pe reţelele de socializare Twitter şi Telegram oferă o imagine asupra activităţilor de culegere de informaţii desfăşurate de SUA pe plan global. Dar ies în evidenţă dezvăluirile despre războiul ruso-ucrainean şi despre ajutorul militar occidental oferit Kievului. Datate din februarie şi martie, aceste documente arată deopotrivă deficienţe atât ale armatei ruse, cât şi ale armatei ucrainene.

The Washington Post raporta joi că omul responsabil pentru „scurgerea” a sute de documente clasificate ale Pentagonului despre războiul din Ucraina și relația Washingtonului cu aliații este un tânăr rasist, pasionat de arme, care lucra într-o bază militară și care căuta să-și impresioneze prietenii dintr-un grup privat pe platforma Discrod.

Publicația a stat de vorbă cu un alt membru al grupului de pe Discord și a avut acces la documentele, conversațiile și postările video pe care băratul le-a împărtășit online. În jur de 20 de tineri sau adolescenți au făcut parte din grupul de pe Discrod, format în 2020, în care se putea intra doar pe bază de invitație.

Aceștia erau pasionați de arme, jocuri video și aveau puternice convingeri religioase. În grup și-a făcut apariția, la un moment dat, un tânăr de până în 25 de ani care lucra într-o bază militară și care era cunoscut drept „OG”. Anul trecut, acesta a început să arate colegilor de pe Discord mai multe documente.

Membrul grupului care a stat de vorbă cu reporterii The Washington Post, încă un adolescent, a povestit că inițial nimeni nu a înțeles despre ce era vorba, deoarece documentele erau lungi, pline de acronime și scrise într-un jargon greu de descifrat. Însă OG le-a spus că sunt documente secrete pe care guvernul le ascunde de oamenii obișnuiți. Acesta a adăugat că a adus documentele acasă de la slujba sa de la o bază militară și că a depus mult efort să le transcrie în format electronic, pentru că multe erau scrise de mână.

Treptat, membrii grupului au realizat OG le dădea informații despre evenimente majore înainte ca aceastea să apară în mass-media, un lucru care a făcut ca tânărul ce susținea că are acces la documente secrete să devină liderul informal al grupului.

„Este puternic, este înarmat, este antrenat. Părea desprins dintr-un film”, a povestit adolescentul. Într-un clip video văzut de reporterii The Washington Post, OG poate fi văzut într-un poligon, cu ochelari și căști de protecție. Acesta strigă mai multe insulte rasiste și antisemite în fața camerei, apoi începe să tragă la țintă. Astfel de demostrații au făcut din OG un erou în grupul virtual.

„Eram unul dintre puținii oameni de pe server care înțelegea că acele documente erau autentice. Mă simțeam ca pe Muntele Everest. Mă simțeam deasupra altora în sensul că știam lucruri pe care alții nu le știau”, povestește adolescentul.

Printre documentele transcrise și dezvăluite de OG pe Discord se numărau rapoarte marcate top-secret despre deplasările unor lideri politici importanți, informări tactice despre forțe militare sau analize geopolitice. Când a obosit să transcrie documentele, OG a început să le fotografieze și să posteze imaginile. Adolescentul a povestit pentru The Washington Post că OG nu era împotriva guvernului SUA și nici nu lucra pentru o altă țară. „Nu este un spion rus. Nu este un spion ucrainean”, spune acesta.

În discuțiile de pe discord, OG posta documentele într-o căsuță de chat denumită „ursul contra porcului” - o referire jignitoare atât la adresa Rusiei cât și a Ucrainei, semn că OG nu lua partea niciunei tabere.

The Washington Post notează că mii de angajați din instituțiile guvernamentale sau ale armatei SUA de vârsta lui OG, care au slujbe de rang inferior, pot avea acces la documente precum cele scurse online.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita