Peskov susține că Rusia nu vrea să rupă legăturile cu Occidentul, chiar dacă știe că NATO și SUA furnizează informații Ucrainei

Data publicării:
Dmitri Pekov
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat luni că Moscova ştie „foarte bine” că NATO şi Statele Unite furnizează informaţii Ucrainei, însă acesta nu este un motiv de rupere a relaţiilor diplomatice cu Occidentul, după atacul asupra podului peste Strâmtoarea Kerci, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„În momentele cele mai fierbinţi, avem nevoie de canale de dialog”, a declarat Peskov presei.

Reprezentantul preşedinţiei ruse fusese rugat să comenteze afirmaţia neînsoţită de dovezi a purtătoarei de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit căreia Ucraina a atacat luni noaptea podul care face legătura între Rusia şi Crimeea, iar în atac au fost implicate SUA şi Regatul Unit.

Peskov a răspuns că „ştim perfect câte informaţii vin permanent de la NATO şi Washington la Kiev. De aceea, nu ne facem iluzii”.

El a adăugat însă că întrebarea unui reporter despre posibilitatea ruperii relaţiilor diplomatice „nu este foarte corectă”, deoarece trebuie păstrată posibilitatea dialogului.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...