Peste 10 milioane de angajaţi din sectorul privat din Franţa au accesat schema de şomaj parţial

Data actualizării: Data publicării:
tanar aflat in somaj
Foto: Guliver / Getty Images

Peste 10 milioane de salariaţi din sectorul privat francez, provenind de la 820.000 de companii, beneficiază în prezent de schema de şomaj parţial pusă la punct de Guvernul de la Paris în cadrul măsurilor destinate să ajute companiile să facă faţă impactului crizei coronavirusului, a declarat miercuri ministrul Muncii, Muriel Penicaud, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"În această dimineaţă, sunt 10,2 milioane de salariaţi din sectorul privat al căror salariu este plătit de stat, de Ministerul Muncii, pentru că sunt în şomaj parţial. Este mai mult de un salariat din doi şi de şase companii din zece, pentru că sunt mai mult de 820.000 de companii care au recurs la acest dispozitiv", a declarat Penicaud într-un interviu pentru postul de radio BFM Business. "Este o cifră considerabilă. Nu am făcut niciodată aşa ceva în ţara noastră", a continuat Penicaud, adăugând că cifrele continuă să crească de la o zi la alta.

Schema de şomaj parţial pusă la punct de Guvernul de la Paris permite unui salariat din Franţa să beneficieze de 70% din salariul brut şi 84% din salariul net.

Potrivit ministrului Muncii, criza coronavirusului a paralizat numeroase sectoare de activitate din Franţa, în special industria hotelieră şi a restaurantelor, unde nouă din zece salariaţi sunt în şomaj parţial, sau industria construcţiilor, unde 93% din salariaţi sunt în şomaj parţial.

În paralel, suma totală a împrumuturilor garantate de statul francez şi acordate companiilor, pentru a face faţă problemelor cu fluxul de numerar în perioada de carantină, se apropie de 40 de miliarde de euro, a declarat miercuri pentru postul de radio RTL directorul general de la banca publică de investiţii Bpifrance, Nicolas Dufourcq. "Am depăşit pragul de 40 de miliarde de euro", a spus Dufourcq, precizând că până miercuri au fost acordate 251.000 de împrumuturi, a căror valoare medie este de 140.000 de euro.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a anunţat la mijlocul lunii martie că dispozitivul de împrumuturi garantate de stat pentru a face faţă consecinţelor economice ale coronavirusului ar putea urca până la 300 de miliarde de euro.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...