Peste 150 de ruși au fost condamnați la închisoare pentru că i-au adus un omagiu lui Navalnîi

Data publicării:
oamenii aduc flori in memoria lui navalnii
Peste 150 de ruși au fost condamnați la închisoare pentru că i-au adus un omagiu lui Navalnîi. Foto: Profimedia

Justiţia rusă a condamnat la închisoare în acest week-end cel puţin 150 de persoane arestate în timpul acțiunilor de omagiere a memoriei opozantului Aleksei Navalnîi, pe motiv că au încălcat legislaţia strictă ce se aplică demonstraţiilor.

Doar la Sankt Petersburg, sâmbătă şi duminică, judecătorii au condamnat 154 dintre persoanele arestate la până la 14 zile de închisoare, potrivit deciziilor făcute publice de serviciul de presă al instanţelor din acest oraş.

Grupurile pentru drepturile omului şi mass-media independente au raportat mai multe condamnări similare în alte oraşe, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aleksei Navalnîi a murit vineri, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciară din regiunea arctică. Rudele sale au calificat sâmbătă autorităţile ruse drept ucigaşi care încearcă să acopere urmele pentru că refuză să le predea cadavrul, Kremlinul păstrând tăcerea în pofida acuzaţiilor din partea Occidentului şi a mitingurilor de omagiere a opozantului rus.

În zeci de oraşe, poliţia a arestat sute de ruşi care au mers să depună flori şi să aprindă lumânări în onoarea opozantului la memorialele pentru victimele represiunii din perioada stalinistă.

Protestele împotriva Kremlinului şi alte acţiuni publice care se opun regimului sunt ilegale în Rusia, în special în temeiul legislaţiei ce interzice adunările neautorizate.

Poliţişti şi bărbaţi în civil au patrulat în zeci de oraşe din Rusia în care oamenii s-au adunat pentru a-l omagia pe Aleksei Navalnîi. Ei au fost văzuţi în special în timpul nopţii îndepărtând semnele comemorative. Bărbaţi cu glugă au fost văzuţi punând flori în saci de gunoi pe un pod de lângă Kremlin, unde un alt oponent important al lui Vladimir Putin, Boris Nemţov, a fost asasinat în 2015.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...