Video&Foto Plajele din Odesa s-au redeschis chiar dacă în larg sunt plasate mine

Data actualizării: Data publicării:
plaja in odesa
Plajele din Odesa s-au redeschis chiar dacă în larg sunt plasate mine . FOTO: Profimedia Images

Ucrainenii încearcă să revină pe cât posibil la viața dinaintea războiului. Guvernatorul regiunii Odesa a permis redeschiderea parțială a plajelor de la Marea Neagră, în ciuda minelor plasate în larg atât de ucraineni, pentru protecție, cât și de ruși, pentru a împiedica ambarcațiunile ucrainene să iasă din porturi.

Tânăr din Odesa: Vreau să înot în sfârșit și să nu mă mai gândesc măcar puțin la război, să nu-mi fugă gândul la război.

Reporter: Ai văzut și ai trecut prin multe, nu-i așa?

Tânăr din Odesa: Da, Nikolaev a fost bombardat puternic. Nici la știri nu ați văzut cât de mult. Școala mea nu mai există.

Plajele deschise acum parțial la Odesa sunt momentan singurele suficient de sigure pentru a li se permite oamenilor să intre chiar câțiva zeci de metri în apele Mării Negre. Tocmai de aceea au venit pe țărm și oameni din alte zone decât orașul Odesa. Toți simt nevoia unei destinderi după un an și jumătate de bombardamente.

Plajele din Odesa s-au redeschis chiar dacă în larg sunt plasate mine . FOTO: Profimedia Images
Plajele din Odesa s-au redeschis chiar dacă în larg sunt plasate mine . FOTO: Profimedia Images

"Mi-ar plăcea să mă întorc la Marea Azov. Este mai aproape de noi și marea de acolo se simte mai mult ca acasă. Dar asta este, pentru moment."

"Am visat să merg la plajă și să inhalez aer sărat. Ne-a lipsit foarte mult. Dar siguranța este o prioritate. Aici, am aflat că apa este satisfăcătoare, apa este curată."

Pentru a nu fi incidente nedorite, plajele sunt protejate cu plase speciale amplasate în mare.

Oleksandr, salvamar: "O plasă antimine a fost plasată între cele două cheiuri de acolo. Furtuna poate împinge minele de mică adâncime la suprafață, astfel încât ele să plutească. Există explozibil în interiorul minei, dar mina este plutitoare. Plasa le va opri."

Autoritățile trimit periodic scafandri pentru a verifica fundul mării, tocmai pentru a fi sigure că valurile și resturile aduse de ele nu perforează plasa de protecție și astfel să deschidă calea minelor spre țărm.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...