Poliția germană a arestat un "canibal", după ce trecătorii au găsit oase umane într-un parc din Berlin

Data publicării:
politist german pe stradă
Foto: GettyImages

Poliția germană a arestat un bărbat suspectat de crimă și acte de canibalism, după ce oasele unei victime au fost găsite într-un parc din Berlin, informează BBC.

Criminaliștii au stabilit că oasele aparțin unui bărbat în vârstă de 44 de ani care a dispărut în urmă cu două luni.

Câinii i-au condus pe oamenii legii la apartamentul din Berlin al suspectului, potrivit presei germane. Acesta ar fi un profesor de matematică în vârstă de 41 de ani.

Rămășițele umane au fost găsite în data de 8 noiembrie de către oamenii care se plimbau prin parc.

Un polițist a declarat pentru cotidianul BZ ca unul dintre oase era complet lipsit de carne și că au existat și alte indicii care i-au făcut să suspecteze că Stefan T. ar fi fost victima unui canibal.

Presupusul ucigaș, Stefan R., ar fi vizitat "camere de chat relevante", scrie agenției de presă DPA. Potrivit legilor germane, numele suspecților nu este dezvăluit în timpul investigației.

Victima, Stefan T., de profesie inginer electric, și-ar fi părăsit apartamentul aproape de miezul nopții pe 5 septembrie și fusese dat dispărut ulterior de către colegii de apartament.

Presa germană compară acest caz cu cel al lui Armin Meiwes, un canibal german încarcerat pe viață în 2006. Meiwes și-a cunoscut victima pe internet, într-o cameră de chat destinată celor interesați de canibalism. Bărbatul a filmat momentul în care și-a ucis victima, un bărbat de 43 de ani.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...