Poliția turcă a intervenit cu brutalitate la parada gay de la Istanbul. Peste 200 de persoane au fost arestate „la întâmplare”

Data publicării:
Polițiști turci intervin la parada gay de la Istanbul
Conform mai multor martori, poliţia a încercat să împiedice presa să filmeze arestările. Foto: Profimedia Images

Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la Istanbul și a arestat fără menajamente peste 200 de persoane, militanţi şi jurnalişti deopotrivă, între care şi un fotoreporter al AFP. Înainte chiar de începerea marşului, poliţia antitero a efectuat o primă descindere în forţă în mai multe baruri şi pe străzile cartierului Cihangir, în jurul emblematicei pieţe Taksim, arestând „la întâmplare” persoane care se aflau acolo, informează AFP.

Potrivit numărătorii organizatorilor marşului, circa 200 de persoane au fost reţinute în total în mai multe valuri şi începuseră a fi eliberate progresiv în cursul serii.

Amnesty International a cerut „eliberarea lor necondiţionată şi imediată”.

Ca în fiecare an, Marşul mândriei fusese interzis oficial de guvernatorul oraşului, dar sute de manifestanţi agitând drapele curcubeu se adunaseră pe străzile adiacente pieţei Taksim, închisă în întregime publicului, informează Agerpres.

Manifestanţii au defilat puţin peste o oră pe străzile cartierului Cihangir, susţinuţi de localnici care îi urmăreau de la ferestrele caselor lor.

Conform mai multor martori, poliţia a încercat să împiedice presa să filmeze arestările.

Bulent Kilic, un fotograf experimentat şi colaborator al AFP, un obişnuit al zonelor de conflict, a fost încătuşat cu mâinile la spate, tricoul i-a fost smuls şi a fost îmbarcat împreună cu alţi arestaţi într-un furgon al poliţiei. El mai fusese arestat anul trecut în circumstanţe similare.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor presei Reporteri fără Frontiere şi-a exprimat regretul pe Twitter că autorităţile turce „par să-şi fi făcut un obicei din a-l aresta pe fotoreporterul AFP Bulent Kilic”.

„În pofida a trei condamnări pronunţate de Curtea Constituţională în ultimii trei ani, forţele de ordine continuă violenţele şi detenţiile arbitrare împotriva jurnaliştilor. Din nefericire, administraţia şi-a făcut obiceiul din a nu ţine cont de deciziile Curţii şi nici de lege”, a adăugat reprezentantul organizaţiei Erol Onderonglu.

Dupã un marş în 2014 la care participaseră 100.000 de persoane la Istanbul, autorităţile turce au interzis Marşul mândriei de la an la an, oficial din motive de securitate.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...