Popularitatea lui Trump, în picaj. Mai mult de jumătate dintre americani cred că economia SUA se află „pe un drum greșit”

Data publicării:
Former U.S. President Donald Trump Visits His Turnberry Golf Resort
Donald Trump Foto: Getty Images

Cota de popularitate a lui Donald Trump este în scădere, potrivit sondajelor publicate miercuri, preşedintele american fiind penalizat în special pentru modul în care gestionează economia şi imigraţia, scrie AFP, preluată de news.ro.

Potrivit unui sondaj Economist/YouGov realizat pe 1.905 persoane, miliardarul republican are o cotă de popularitate de 41%, faţă de 50% în ianuarie, când a revenit la Casa Albă.

Un alt sondaj Pew Research Center, realizat pe 3.589 de persoane, îi acordă preşedintelui o cotă de favorabilitate de 40%, faţă de 47% în februarie. Un scor mult mai mic decât cel al predecesorului său, Joe Biden, în aprilie 2021, în acelaşi moment al preşedinţiei sale.

Citește și: Rata de aprobare a lui Trump scade la cel mai mic nivel de la revenirea la Casa Albă. Ce îi nemulțumește pe americani (Sondaj)

În primele trei luni ale celui de-al doilea mandat al său, Donald Trump are un rating mediu de 45% favorabil, cel mai scăzut al oricărui preşedinte american de la al Doilea Război Mondial, a scris Institutul Gallup săptămâna trecută.

În timp ce a declanşat un război comercial global înainte de a reveni parţial asupra cursului, republicanul suferă de o imagine proastă pentru gestionarea sa a economiei.

Dacă anul trecut alegătorii îi acordau în mare măsură încredere în acest domeniu, 54% dintre cei intervievaţi cred acum că economia naţională se află pe un drum greşit, faţă de 37% în ianuarie, potrivit sondajului Economist/YouGov.

Ratingul preşedintelui suferă în special în ceea ce priveşte costul vieţii: doar 31% dintre americani aprobă acţiunile sale în acest domeniu, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

45% dintre americani susțin acțiunile anti-migrație ale lui Trump

Inflaţia a fost una dintre temele-cheie ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie anul trecut, iar Donald Trump a ţinut să reducă nivelul preţurilor. Însă majoritatea economiştilor sunt de părere că războiul său comercial va provoca probabil o nouă creştere a inflaţiei.

În ceea ce priveşte imigraţia, doar 45% dintre respondenţi sunt de acord cu acţiunea preşedintelui, faţă de 50% în urmă cu două săptămâni, potrivit sondajului Economist/YouGov.

Administraţia Trump a deportat peste 200 de imigranţi fără documente în El Salvador pe baza unei legi excepţionale privind „străinii inamici”, care a fost respinsă de instanţe.

Rata de aprobare a preşedintelui a scăzut în rândul anumitor categorii de alegători care l-au ajutat să câştige alegerile împotriva Kamalei Harris. Potrivit Pew Research Center, el are în prezent doar 27% de opinii favorabile în rândul alegătorilor hispanici, în scădere de la 36% la începutul lunii februarie.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ciclon ajunge în România! Anunţ de ultimă oră de la ANM, vremea o ia iar razna
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Cum arată un apartament de lux dintr-o vilă veche, scos la vânzare cu peste o jumătate de milion de euro
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”