Premieră: O bancă din Danemarca oferă credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă fixă de zero la sută

Data actualizării: Data publicării:
sediu din copenhaga al bancii daneze nordea
Banca Nordea din Danemarca oferă credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă fixă de 0 la sută Foto: Profimedia

În vremuri speciale cum sunt cele de pandemie, apar condiții speciale de creditare. Nordea, o bancă mare din Danemarca, oferă credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă fixă zero.

Practic, clientul trebuie să dea înapoi doar suma împrumutată, fără niciun cost de finanțare. Desigur, gestionarea unui credit are și alte cheltuieli suplimentare de administrare, dar este o premieră ca o entitate financiară să ofere un astfel de produs, scrie Bloomberg.

Danemarca are însă o situație specială. Banca centrală menține de opt ani dobânda-cheie negativă, pentru a păstra valoarea coroanei, monedă legată de euro. Și din 2012, consumatorii danezi au beneficiat de costuri de finanțare extrem de reduse, până la nivelul în care s-a ajuns la dobândă comercială zero.

Iar pasul făcut de Nordea pare să fi generat un curent. Totalkredit a anunțat că va oferi un produs similar. Danske Bank, cel mai mare creditor al țării, a semnalat că ar face același pas.

În urmă cu câţiva ani, băncile din Danemarca au fost primele care au emis obligaţiuni pe 20 de ani cu un cupon de 0%, în condiţiile în care investitorii căutau plasamentele de refugiu, siguranța, și nu câștigurile.

Însă ce se câștigă pe de o parte, se poate pierde pe alta. Costul redus al finanțării poate crește eligibilitatea și atunci apare o cerere mai mare de locuințe, care generează apoi creșteri de prețuri posibil până la nivel de bulă speculativă. Iar în astfel de condiții, clientul ajunge să plătească mai mult pentru activul în sine.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...