Amplă remaniere în Guvernul britanic. Ce miniștri a concediat Boris Johnson

Data actualizării: Data publicării:
Boris Johnson la pupitru
Prim-ministrul guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Boris Johnson. Foto; Profimedia Images

După mai multe săptămâni de zvonuri, premierul britanic Boris Johnson şi-a remaniat miercuri guvernul, înlocuindu-i pe miniştrii săi cei mai criticaţi, pentru a forma o „echipă unită” pentru perioada post-pandemie.

După un an şi jumătate de criză provocată de epidemia de COVID-19, foarte dureroasă pentru Marea Britanie, şi o retragere din Afganistan foarte criticată, dar şi într-un moment în care Brexitul perturbă aprovizionarea în ţară, şeful guvernului conservator caută un nou suflu.

Dintre „greii” guvernului pe care presa îi vedea în pericol, şeful Foreign Office, Dominic Raab, a fost înlocuit, dar a devenit ministru al justiţiei (în locul lui Robert Buckland) cu titlul de vicepremier, post pe care îl ocupa deja de facto, conducând guvernul în primăvara lui 2020 când Boris Johnson, bolnav de COVID-19, a fost spitalizat, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Lui Raab, 47 de ani, i s-a reproşat lipsa de acţiune în criza afgană, când a rămas în vacanţă în Creta în timp ce Kabulul cădea în mâinile talibanilor. Ulterior, el a părut să paseze armatei responsabilitatea unor erori comise în timpul evacuărilor din capitala afgană.

Ministrul comerţului exterior, Liz Truss, 46 de ani, îl înlocuieşte în postul strategic de la Foreign Office, într-un context în care Regatul Unit încearcă să-şi întărească locul pe scena internaţională după Brexit.

Ministrul educaţiei, Gavin Williamson, părăseşte guvernul, după cum se anticipa având în vedere modul de gestionare a închiderii şcolilor în perioadele de lockdown, dar şi fiascoul examenelor care a urmat.

Un alt ministru remaniat este cel al Locuinţei, Robert Jenrick.

În schimb, tânărul şi popularul ministru de finanţe Rishi Sunak, 41 de ani, a fost reconfirmat în funcţie, la fel ca ministrul de interne Priti Patel, chiar dacă aceasta era dată pe picior de plecare din cauza incapacităţii de a reduce numărul sosirilor de migranţi prin Canalul Mânecii.

Downing Street a prezentat remanierea drept o modalitate de a 'pune în funcţiune o echipă puternică şi unită pentru a reconstrui mai bine după pandemie', cu 'obiectivul de a uni şi a nivela în sus întreaga ţară'.

Acest anunţ intervine într-un moment delicat pentru Johnson, ajuns premier în vara lui 2019 şi învingător detaşat în alegerile legislative din decembrie 2019 cu promisiunea de a pune în aplicare Brexitul, votat în 2016, dar intrat în impas.

Un sondaj recent al institutului YouGov a relevat o scădere de popularitate a Partidului Conservator (la 33%), depăşit de Partidul Laburist (ajuns la 35%) pentru prima dată de la începutul anului.

-- știrea inițială -- 

În timp ce pandemia de coronavirus ia din nou amploare în Marea Britanie, premierul Boris Johnson pregătește o schimbare de ultim moment la nivelul Executivului. Potrivit ultimelor informații, prim-ministrul britanic va remania miercuri Guvernul și va numi noi miniștri „în scopul unirii și uniformizării întregii țări”.

O sursă din Downing Street citată de Reuters și AFP a declarat că în cursul zilei de miercuri, premierul britanic Boris Johnson îşi va remania echipa de miniştri.

După câştigarea alegerilor din 2019 cu o largă majoritate parlamentară, agenda lui Boris Johnson a fost eclipsată de pandemia de COVID-19.

„Prim-ministrul va numi miniştri în această după-amiază în scopul unirii şi uniformizării întregii ţări”, a declarat sursa din Downing Street 10, potrivit Agerpres. „Guvernul trebuie să-şi intensifice eforturile de a livra în chestiunile prioritare pentru popor", a adăugat sursa citată.

Ce miniștri va concedia premierul Boris Johnson

Johnson urmează să dea miniştri afară şi să facă numiri în orele următoare, scrie BBC News. Potrivit sursei citate, miniştrii Educaţiei Gavin Williamson şi de Externe Dominic Raab se află între cei debarcaţi.

Zvonurile privind o posibilă remaniere, precum şi cine ar putea fi vizat, circulă de săptămâni.

Ministrul de finanţe Rishi Sunak a stat alături de Boris Johnson în parlament atunci când acesta a participat la sesiunea săptămânală de întrebări şi răspunsuri, în timp ce ministrul educaţiei, Gavin Williamson, unul dintre cei despre care s-a spus că va fi remaniat, a lipsit din prima bancă, notează Reuters.

Guvernul britanic a anunţat duminică renunţarea la intenţia de a introduce un paşaport de vaccinare pentru a avea acces la cluburi de noapte şi la alte locuri foarte frecventate din Anglia, considerându-l inutil datorită campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
David Pușcaș, după dezvăluirile făcute de Luminița Anghel, mama lui adoptivă: “Nu dorm de câteva zile”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Viața la extreme. Jessica Chastain a trăit în sărăcie înainte de a deveni actrița și a face parte dintr-o...
Adevarul
Semne ale unui conflict iminent între SUA și Iran
Newsweek
Anunț-șoc: Casa de Pensii nu poate emite decizii de trecere la pensia pentru limită de vârstă. De ce
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Haos pe o autostradă din Texas. Zeci de vaci au scăpat dintr-o remorcă și au galopat nestingherite printre...
Film Now
Matt Damon, transformat total pentru viitorul său film. Cu barbă lungă și un fizic parcă sculptat, pe...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal