Președinta din Peru, anchetată pentru genocid după manifestațiile în care 40 de protestatari care i-au cerut demisia au murit

Data publicării:
proteste in peru
Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mai mult de 600 a fost rănite în Peru în timpul protestelor. Foto: Profimedia Images

Parchetul peruan a anunţat deschiderea unei anchete, pentru fapte de 'genocid', împotriva preşedintei Dina Boluarte şi a mai multor înalţi responsabili pentru reprimarea manifestaţiilor antiguvernamentale în care au murit 40 de persoane începând din decembrie 2022.

Procurorul Patricia Benavides a decis să deschidă o anchetă preliminară împotriva preşedintei Dina Boluarte, a preşedintelui Consiliului de miniştri Alberto Otarola, a ministrului de interne Victor Rojas, a ministrului apărării Jorge Chavez, a anunţat marţi parchetul pe Twitter, scrie Agerpres.

Ancheta se referă la fapte de genocid, omor calificat şi rănire gravă, comise în timpul manifestaţiilor din lunile decembrie 2022 şi ianuarie 2023 în regiunile Apurimac, La Libertad, Punon, Junin, Arequipa şi Ayacucho, a precizat parchetul.

Ancheta îi mai vizează pe ex-preşedintele Consiliului de miniştri Pedro Angulo şi pe fostul ministru de interne Cesar Cervantes, care au făcut parte din guvernul Dinei Boluarte între 7 şi 21 decembrie. În total, 22 de persoane au murit în timpul manifestaţiilor din aceste două săptămâni.

Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mai mult de 600 a fost rănite în Peru în timpul protestelor care au urmat destituirii şi arestării, la 7 decembrie, a preşedintelui de stânga Pedro Castillo, acuzat de tentativă de lovitură de stat pentru că ar fi încercat să dizolve parlamentul care se pregătea să-l demită din funcţie.

Manifestanţii cer plecarea Dinei Boluarte, care i-a succedat lui Castillo, şi desfăşurarea imediată de alegeri anticipate. Deşi provenită din acelaşi partid de inspiraţie marxistă (Peru Libre) al lui Castillo, Dina Boluarte este considerată de manifestanţi o 'trădătoare'.

Epicentrul protestelor este regiunea aymara (un popor ameridian) Puno, la frontiera cu Bolivia şi pe malurile lacului Titicaca, unde o grevă pe termen nelimitat este în vigoare de la 4 ianuarie şi unde au avut loc confruntări grave şi jafuri.

Guvernul a decretat marţi restricţii de circulaţie timp de trei zile în Puno, după moartea a 18 persoane la manifestaţii începând de luni.

Peru urmează să primească miercuri o misiune a Comisiei interamericane a drepturilor omului (CIDH), trimisă pentru a ancheta cu privire la manifestaţii şi răspunsul forţelor de ordine. Guvernul peruan încerca marţi să obţină un vot de încredere din partea legislativului (controlat de dreapta), o cerinţă constituţională pentru a putea rămâne în funcţie. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”