Președintele Iranului recunoaște că țara sa se confruntă cu o revoltă după moartea tinerei Mahsa Amini

Data publicării:
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi Foto: Profimedia

Iranul trebuie să acţioneze hotărât împotriva protestelor ce s-au extins în întreaga ţară după ce o tânără a murit în arestul poliţiei morale, a indicat sâmbătă preşedintele iranian Ebrahim Raisi, potrivit Reuters.

''Trebuie acţionat decisiv împotriva celor care se opun securităţii şi liniştii ţării'', le-a transmis autorităţilor preşedintele după revenirea sa în ţară de la Adunarea Generală a ONU.

Ebrahim Raisi a ''subliniat necesitatea de a face distincţie între proteste şi perturbarea ordinii şi securităţii publice, şi a descris evenimentele drept o revoltă'', consemnează o mass-media publică de la Teheran.

Protestele au început vinerea trecută după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic. Manifestaţiile s-au extins între timp în întreaga ţară.

Preşedintele Ebrahim Raisi a deschis sâmbătă anul universitar la un colegiu din Teheran, dar cursurile cu prezenţă în facultăţi au fost imediat suspendate în Iran, în cadrul măsurilor împotriva protestelor.

În acest timp, principalul partid reformator din Iran, Uniunea Poporului Iranului Islamic, a cerut statului să anuleze portul obligatoriu al vălului islamic. Această formaţiune, apropiată de fostul preşedinte reformator Mohammad Khatami (1997-2005), a cerut de asemenea desfiinţarea ''poliţiei morale'' şi autorizarea manifestaţiilor paşnice, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Într-un demers menit să susţină protestatarii din Iran, Washingtonul a autorizat vineri companiile de internet americane să-şi extindă serviciile în Iran, după ce Teheranul a recurs la întreruperi ale accesului la internet ca modalitate de a combate manifestaţiile în desfăşurare.

În urma acestei decizii, Departamentul Trezoreriei SUA, care menţine sancţiuni severe împotriva Iranului, a emis o licenţă generală prin care ''companiile tehnologice vor putea spori serviciile digitale oferite iranienilor, începând de la accesul în cloud şi până la instrumentele de îmbunătăţire a securităţii şi confidenţialităţii online''.

Cel puțin 35 de persoane au fost ucise în timpul manifestațiilor 

Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie, a indicat sâmbătă o agenţie de presă iraniană, transmite AFP.

''Televiziunea de stat a anunţat vineri seară că numărul persoanelor decedate în timpul recentelor revolte din ţară a trecut de 35, potrivit statisticilor neoficiale'', a anunţat Borna News, o agenţie de presă legată de Ministerul Sporturilor iranian.

Precedentul bilanţ oficial era de 11 morţi, dintre care şapte manifestanţi şi patru membri ai forţelor de securitate.

Autorităţile iraniene au arestat 739 de persoane, printre care 60 de femei, în nordul ţării, sub acuzaţia de participare la manifestaţiile izbucnite în urmă cu o săptămână, a anunţat sâmbătă agenţia de presă Tasnim.

Arestările au avut loc în provincia Guilan, potrivit comandantului poliţiei locale, generalul Azizollah Maleki.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri