Preşedintele Uniunii Africane, întâlnire cu Putin: Suntem victime ale războiului din Ucraina. Sancţiunile au dus la ce e mai grav

Data actualizării: Data publicării:
Russia Senegal Putin
„Am venit pentru a vă cere să realizaţi că ţările noastre sunt victime ale acestei crize pe plan economic”, a declarat președintele Uniunii Africane la întâlnirea cu Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Uniunii Africane şi al Senegalului, Macky Sall, i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin „să realizeze” că ţările africane sunt „victime” ale conflictului din Ucraina, pe fondul temerilor privind o criză alimentară mondială, relatează AFP.

„Am venit pentru a vă cere să realizaţi că ţările noastre (...) sunt victime ale acestei crize pe plan economic”, a declarat el, la Soci, la începutul întâlnirii cu liderul de la Kremlin.

ONU se teme de „un uragan al foametei”, în principal în ţări africane care importă mai mult de jumătate din cereale din Ucraina sau din Rusia, cu atât mai mult cu cât nicio navă nu poate ieşi din porturile din Ucraina din cauza conflictului.

Macky Sall a subliniat că statele africane suferă consecinţele ofensivei ruse în Ucraina, deşi „majoritatea ţărilor africane au evitat să condamne Rusia” în cadrul a două voturi la ONU, şi „împreună cu Asia, Orientul Mijlociu şi America latină, o bună parte a umanităţii” a preferat să se ţină departe de conflict.

Macky Sall a mai spus că tensiunile alimentare provocate de conflict au fost agravate de sancţiunile occidentale care afectează canalele logistic, comercial şi financiar al Rusiei, conform Agerpres.

El a făcut deci apel ca sectorul alimentar să fie „în afara sancţiunilor” impuse de occidentali drept represalii la ofensiva militară rusă.

„Sancţiunile împotriva Rusiei au dus la ce este mai grav, nu mai avem acces la cerealele care vin din Rusia, dar în special la îngrăşăminte”, a spus preşedintele senegalez.

„Asta creează cu adevărat ameninţări serioase asupra securităţii alimentare a continentului”, a subliniat el.

În ceea ce-l priveşte, Vladimir Putin nu a abordat această temă în partea publică a întâlnirii.

El a subliniat „susţinerea” Uniunii Sovietice în trecut pentru ţările africane „în lupta împotriva colonizării” şi a elogiat dezvoltarea relaţiilor ruso-africane.

Macky Sall se află în Rusia pe fondul temerilor privind o criză alimentară mondială, ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei paralizând exporturile alimentare ale celor doi giganţi ai agriculturii.

Asta a dus la o creştere a cursurilor cerealelor şi uleiului, ale căror preţuri le-au depăşit pe cele din timpul Primăverii Arabe din 2011.

Liderii europeni au făcut marți apel la țările africane să nu cadă într-o campanie de propagandă condusă de Kremlin, care descrie o criză alimentară globală iminentă ca urmare a sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
PSD anunță că CASS la pensie se va plăti de la 4.000 lei. 789.000 pensionari vor lua mai mulți bani
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: „Ce tragedie...