Decizia Turciei de a trimite nava Oruc Reis în Mediterana de Est este o amenințare directă la pace, susține Grecia

Data actualizării: Data publicării:
Nava de explorare Oruc Reis
Nava de explorare Oruc Reis, în Mediterana de Est. FOTO: Agerpres Foto: Agerpres

Grecia condamnă decizia Turciei de a trimite nava de explorare Oruc Reis în Mediterana de Est, considerând că este o "ameninţare directă la pacea şi securitatea regiunii", scrie Agerpres.

Nava controversată se va afla în Mediterana de Est "din 12 până în 20 octombrie", a anunţat duminică marina turcă.

''Noua NAVTEX (notificare maritimă, n.red.) turcă pentru studii la sud de Kastellorizo, în interiorul platformei continentale greceşti, la o distanţă de numai 6,5 mile nautice de ţărmurile greceşti, este o escaladare majoră'' şi o ''ameninţare directă la pacea şi securitatea în regiune'', a indicat Ministerul de Externe grec într-un comunicat.

Această decizie, care survine la câteva zile după o întâlnire a miniştrilor de externe grec şi turc, când Ankara s-a angajat faţă de propunerea unei date pentru discuţii exploratorii, arată că Turcia ''nu inspiră încredere şi nu doreşte cu adevărat un dialog'', a menţionat diplomaţia greacă.

''Cerem Turciei să-şi retragă decizia'', a subliniat Grecia.

Potrivit notificării maritime turce, navei Oruc Reis i se vor alătura în următoarea misiune de "sondaj seismic" alte două nave, Ataman şi Cengiz Han. Aceste două vase vor continua activităţile la sud de insula Kastellorizo până la 22 octombrie.

Grecia revendică controlul asupra apelor ce înconjoară insula Kastellorizo, pretenţie respinsă de Turcia, care insistă că are drepturi mai extinse datorită litoralului său mai lung.

În cadrul unui summit desfăşurat în 1-2 octombrie la Bruxelles, Uniunea Europeană a ameninţat Turcia cu sancţiuni dacă aceasta nu va opri activităţile de explorare în apele revendicate de Cipru şi de Grecia. Ankara a descris această ameninţare ca fiind "neconstructivă", dar cea mai recentă decizie a sa probabil va spori din nou tensiunile în relaţia ei cu Bruxellesul.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...