„Prima generație fără fumat”. Legea care va interzice vânzarea țigărilor pentru tineri a depășit o primă etapă în Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
Cancer study
Foto: Profimedia Images

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată de deputaţi cu o majoritate covârşitoare, notează AFP, preluată de Agerpres.

În cursul acestui prim vot parlamentar, 415 deputaţi s-au pronunţat în favoarea trecerii proiectului de lege la următoarea etapă a procesului legislativ, în timp ce 47 de deputaţi au votat împotrivă.

Potrivit proiectului de lege, persoanele născute după 2009 nu vor putea niciodată să cumpere legal ţigarete.

Va fi „prima generaţie fără fumat din ţara noastră”, a spus ministrul britanic al sănătăţii, Wes Streeting.

Tutunul „în special creează dependenţă şi este extrem de nociv”, a declarat ministrul, adăugând: „Nu există libertate în dependenţă”.

Guvernul laburist, ajuns la putere în luna iulie, a reluat astfel o propunere ce a fost prezentată de conservatori în aprilie. Însă convocarea alegerilor legislative la începutul lunii iulie a oprit examinarea legii în parlament.

Alte ţări, înaintea Regatului Unit, au încercat să pună în aplicare o interdicţie a fumatului la tinerele generaţii. În 2022, Noua Zeelandă a interzis astfel vânzarea de ţigarete oricărei persoane născute după 2008. Dar când au ajuns la putere la sfârşitul lui 2023, conservatorii au abandonat măsura.

Londra vrea să interzică fumatul în zone exterioare, cum ar fi spaţiile de joacă pentru copii, precum şi lângă şcoli şi spitale.

Proiectul legislativ prevede interzicerea publicităţii la ţigările electronice şi impunerea unor restricţii privind aromele şi ambalajele acestora.

Laburiştii au anunţat deja la sfârşitul lunii octombrie că ţigările electronice de unică folosinţă, în culori vii şi cu arome apetisante, foarte apreciate de tineri, vor fi interzise la vânzare începând de la 1 iunie 2025.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are o stewardesă în 2025 la Wizz Air, Ryanair, Tarom sau Emirates. Diferențele sunt uriașe
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”