Video Primarul care a spus că Hitler este „un mare gânditor german”, aproape să devină președintele Columbiei

Data publicării:
Rodolfo Hernandez, primarul care candidează la președinția Columbiei
Când un consilier local din opoziție l-a contrazis pe Rodolfo Hernandez în legătură cu abaterile disciplinare ale unui coleg de muncă, primarul columbian l-a pleznit în văzul tuturor. Captură foto: Youtube / El Tiempo

Considerat cândva a fi un outsider fără nicio șansă la victorie, un primar columbian care l-a descris pe Hitler drept „un mare gânditor german” și care a fost filmat în timp ce îl lovea în față pe un consilier local cu care se certa este acum la egalitate în sondaje cu contracandidatul său în alegeri și ar putea să devină duminică următorul președinte al Columbiei, scrie The Guardian.

Când John Claro, un consilier local din opoziție din orașul columbian Bucaramanga, l-a contrazis pe Rodolfo Hernandez în legătură cu abaterile disciplinare ale unui coleg de muncă, primarul l-a lăsat pe Claro cu fața înroșită și cu un țiuit în ureche.

Întreg incidentul a fost filmat, iar în imagini se poate vedea cum primarul Hernandez își iese din fire, se ridică în picioare și declanșează un torent de înjurături la adresa consilierului local. Apoi, face câțiva pași în față și îi dă o palmă lui Claro cu toată forța.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Agresorul din imagini, Rodolfo Hernandez, ar putea fi ales duminică noul președinte al Columbiei. „Mie mi se pare că nu este pe treaba lui”, a spus Claro pentru The Guardian. „Îl consider un sociopat.”

Hernandez: Femeile din Venezuela, „fabrici de copii săraci”

Lui Hernandez, un om de afaceri de 77 de ani, îi place să ofenseze. Publică des diatribe pline de înjurături pe rețelele sociale, a recunoscut că nu știe prea multe despre Columbia și l-a descris cândva pe Hitler ca fiind „un mare gânditor german”.

Hernandez a mai spus că „ideal ar fi ca femeile să se dedice creșterii copiilor” și le-a numit pe femeile din Venezuela „fabrici de copii săraci”.

Primarul columbian a fost considerat inițial un „outsider” trăsnit, însă acesta a șocat luna trecută întreaga țară când a reușit să avanseze în al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, acolo unde îl așteaptă contracandidatul Gustavo Petro, un fost luptător de gherilă, pentru un eveniment descris drept „lupta outsiderilor”.

Columbia-alegeri prezidențiale Rodolfo Hernandez
La începutul campaniei electorale, Hernandez era practic un necunoscut, însă, după ce s-a remarcat pe rețelele sociale atacând „elitele” țării și făcând propuneri controversate, acesta a reușit să obțină 28% din voturi în primul scrutin. Foto: Profimedia Images

Hernandez se aseamănă în multe feluri cu ceilalți lideri populiști din regiune. Se folosește de rețelele sociale (TikTok, în cazul primarului columbian) pentru a influența alegătorii indeciși la fel ca salvadorianul Nayib Bukele, se simte cel mai bine când își demonstrează „incorectitudinea politică” la fel ca brazilianul Jair Bolsonaro și, precum Donald Trump, are experiență în domeniul afacerilor, are o freză dubioasă și platforma lui politică apelează mult la emoții, dar este lipsită de profunzime.

„Poți să îl compari pe Hernandez cu Luis XIV, regele Franței care a spus 'statul sunt eu'”, a spus Claro, care îl susține pe Petro pentru președinție. „El spune ceea ce oamenii vor să audă, este imprevizibil, este un demagog, este ironic, este obraznic, este un mitoman”.

Contracandidatul lui Hernandez la președinția Columbiei, fost luptător de gherilă

Dacă va câștiga Petro, va deveni primul președinte de stânga al țării în care în mare parte din ultimul secol, puterea politică a fost împărțită între partidele de dreapta și de centru-dreapta.

Nici Petro, fostul primar al orașului Bogotá, nu are o imagine nepătată. A fost acuzat de aroganță, iar trecutul său îi îngrijorează pe mulți dintr-o țară conservatoare unde stânga politică a fost asociată cu grupurile de gherilă cu care forțele guvernamentale și aliații săi paramilitari s-au luptat timp de mai multe decenii.

Petro-Hernandez
Primarul columbian a șocat întreaga țară când a reușit să avanseze în al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, acolo unde îl așteaptă contracandidatul Gustavo Petro, un fost luptător de gherilă, pentru un al doilea scrutin descris drept „lupta outsiderilor”. Colaj foto: Profimedia Images

Cu toate că Petro a fost candidatul favorit pentru cea mai mare parte a campaniei și a primit 40% din voturi în prima rundă de alegeri, mulți dintre oponenții săi se vor alătura acum lui Hernandez, dându-i autoproclamatului „rege al TikTok-ului” o șansă bună de a câștiga. Ultimele sondaje îi arată pe cei doi ca fiind la egalitate.

La începutul campaniei electorale, Hernandez era practic un necunoscut, însă, după ce s-a remarcat pe rețelele sociale atacând „elitele” țării și făcând propuneri controversate, acesta a reușit să obțină 28% din voturi în primul scrutin.

„Regele TikTok-ului” l-ar fi încurcat pe Hitler cu Albert Einstein

Una dintre propunerile lui Hernandez a fost să promită fiecărui columbian care nu a reușit niciodată să viziteze regiunea de coastă a țării că va vedea marea. Primarul a postat videoclipuri în care apărea la bustul gol împreună cu modele care purtau cu ele o cruce catolică și altele în care îl imita pe Salt Bae, o senzație a internetului.

Și-a schimbat poziția cu privire la o mulțime de probleme, a întrerupt interviurile care nu au mers așa cum își dorea el și a promis că va crea un stat auster și protecționist. Hernandez a spus mai târziu că l-a încurcat pe Hitler cu Albert Einstein atunci când a făcut controversata remarcă. 

Hernandez s-a deplasat la Miami în mijlocul campaniei electorale pe motiv că ar putea fi asasinat dacă rămâne în Columbia și este investigat pentru corupție în timp ce promite că va lupta împotriva corupției.

Pentru Claro, consilierul care a simțit pe pielea lui, la propriu, impactul lui Hernandez, semnalul de alarmă a sunat de mult timp. „[Hernandez] ne-ar întoarce cu sute de ani în trecut, până în Evul Mediu.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei EXCLUSIV
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”