Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, neagă acuzaţiile de terorism: Aceste calomnii se vor întoarce împotriva celor care le-au lansat

Data publicării:
Ekrem Imamoglu
Ekrem Imamoglu. Foto: Profimedia

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a respins acuzaţiile de terorism formulate împotriva sa, potrivit unui document judiciar consultat sâmbătă de Reuters, după ce a fost reţinut miercuri de autorităţile turce sub acuzaţia de corupţie şi sprijinirea terorismului.

„Văd astăzi, în timpul interogatoriului, că eu şi colegii mei ne confruntăm cu acuzaţii şi calomnii de neimaginat,” a declarat Imamoglu în apărarea sa în faţa poliţiei antiteroriste, conform documentului.

Ekrem Imamoglu este una dintre cele mai importante figuri ale opoziţiei şi un posibil contracandidat al preşedintelui de lungă durată Recep Tayyip Erdogan.

„Aceste calomnii se vor întoarce împotriva celor care le-au lansat, după ce vor lovi zidurile din inima naţiunii noastre,” a spus Imamoglu, citat în document.

„Este esenţial ca ţara noastră să se elibereze cât mai curând de această mentalitate care crede că are dreptul să facă orice pentru a-şi păstra scaunul”, a adăugat el, într-o aluzie clară la Erdogan.

Imamoglu urmează să apară în faţa instanţei mai târziu sâmbătă, când se va decide dacă va fi eliberat sau reţinut preventiv până la proces.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează în Spania un român care nu a muncit nicio zi
Digi FM
Luminița Anghel, despre momentul în care ea și soțul ei au fost amenințați cu moartea de David Pușcaș: „Am...
Pro FM
„De asta am fost singură cinci ani". Selena Gomez, despre motivul destrămării relațiilor ei de iubire
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
O categorie de pensii poate crește, azi, cu 800 de lei. Mii de pensionari cer mai mulți bani la CCR
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Motivul pentru care Jennifer Lopez a cumpărat un conac la o oră distanță de Ben Affleck: „E mai sigur pentru...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...