Primarul numit de Moscova în orașul unde se află centrala nucleară de la Zaporojie a fost rănit într-o explozie

Data publicării:
centrala nucleara de la Zaporojie
Centrala nucleară de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în 2019. În prezent, centrala se află sub controlul trupelor ruse. Foto: Profimedia Images

Primarul numit de Moscova în orașul Energodar din sudul Ucrainei, unde se află și centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost rănit duminică într-o explozie, au anunţat un oficial ucrainean şi agenţiile de presă ruse.

Andrei Shevtchik a fost numit primar în Energodar după ce trupele ruse au preluat controlul asupra acestui oraş şi asupra centralei nucleare din Zaporojie, situată pe teritoriul său.

„Avem confirmarea precisă că în timpul exploziei, Shevtchik, autoproclamatul şef al administraţiei populare, şi gărzile sale de corp au fost răniţi”, a anunţat pe Telegram Dmitro Orlov, oficial ucrainean, potrivir AFP, preluată de Agerpres.

El a adăugat că cei răniţi se află în spital şi circumstanţele exploziei urmează să fie clarificate.

Citând o sursă de la serviciile de urgenţă, agenţia de presă rusă RIA Novosti a precizat că Shevtchik se află la terapie intensivă. Explozia a fost provocată de un „dispozitiv exploziv improvizat”, potrivit agenţiei de presă ruse TASS, care citează o sursă din cadrul forţelor de poliţie locale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Kramer din "Seinfeld" a avut mult de tras după remarcile rasiste făcute în 2006. Nimic nu a mai fost la fel...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Demi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...