Primul discurs public al premierului taliban din Afganistan. El cere ajutor ca țara să scape de o catastrofă umanitară în această iarnă

Data actualizării: Data publicării:
lideri talibani in afganistan
Liderii talibanilor care au preluat puterea în Afganistan. Foto: Profimedia Images

Regimul taliban doreşte relaţii paşnice cu restul lumii, a declarat prim-ministrul afgan, în primul său discurs adresat naţiunii. El a cerut ONG-urilor internaţionale să ajute Afganistanul să scape de o catastrofă umanitară în această iarnă.

Premierul Mohammad Hassan Akhund a vorbit într-un mesaj audio de aproape o jumătate de oră difuzat de televiziunea publică RTA, cu câteva zile înainte de reluarea negocierilor dintre guvernul islamist şi reprezentanţii americani la Doha (Qatar).

Akhund nu a apărut încă în public de la numirea sa în funcţia de prim-ministru pe 7 septembrie, la fel ca liderul suprem al mişcării, Mullah Hibatullah Akhundzada, care nu a fost văzut public de la preluarea puterii de către talibani la mijlocul lunii august.

Citește și: Avertisment de la ONU: Există riscul unei noi prăbușiri „colosale” în Afganistan

"Nu vrem să ne amestecăm în afacerile interne ale ţărilor străine, să le creăm probleme, nesiguranţă la ei acasă", şi "nimeni nu poate dovedi că am făcut acest lucru în ultimii douăzeci de ani", a spus în mesajul său Mullah Akhund, scrie Agerpres.  

"Ne dorim, de asemenea, relaţii economice bune cu alte ţări", a adăugat premierul taliban, criticat recent pe reţelele sociale locale pentru tăcerea sa prelungită, în timp ce ţara se confruntă cu o criză economică gravă, iar ONU se teme de o criză umanitară majoră la începutul unei ierni aspre.

Angajamentul talibanilor de a nu ataca alte ţări răspunde în special uneia din principalele cerinţe ale SUA: ca aceştia să lupte ferm împotriva terorismului şi să nu mai adăpostească grupări care ar putea ataca SUA, aşa cum s-a întâmplat cu Al-Qaida în 2001.

Talibanii au revenit la putere la mijlocul lunii august, în urma retragerii trupelor occidentale şi a prăbuşirii guvernului afgan susţinut de acestea, după douăzeci de ani de război sângeros. Ei au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie militară internaţională condusă de SUA.

După schimbarea de regim, Washingtonul a îngheţat activele Băncii Centrale Afgane, iar Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au suspendat ajutoarele pentru Kabul. La Doha, talibanii vor cere din nou ridicarea acestor sancţiuni şi reluarea ajutorului internaţional pentru a împiedica sărăcirea şi înfometarea majorităţii populaţiei (aproximativ 40 de milioane de locuitori).

În lipsa unor ajutoare bilaterale masive, deoarece nicio ţară nu a recunoscut încă regimul taliban, asociat până acum de Occident cu terorismul, circuitul ONG-urilor este în prezent unul din cele mai practice modalităţi pentru a canaliza ajutoarele în Afganistan.

SUA doresc ca talibanii să asigure mai multă diversitate în guvern şi să respecte mai mult drepturile minorităţilor şi ale femeilor şi fetelor, parţial lipsite de educaţie şi locuri de muncă după revenirea talibanilor la putere.

Premierul afgan a afirmat că speră ca mai multe fete să se poată întoarce la şcoală, exprimându-şi în acelaşi timp fără ocolişuri preferinţa pentru o educaţie islamică, mai degrabă decât pentru una modernă. 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...