Primul stat în care medicii vor avea prioritate la vaccinarea anti-Covid. Pe listă sunt şi categoriile de risc

Data publicării:
vaccin anti-COVID
Vaccin anti-COVID. Foto: Profimedia Images

Cadrele medicale vor fi primele vaccinate atunci când vaccinul anti-Covid va fi disponibil pe piaţă, anunţă Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo. Potrivit oficialului, şi categoriile de persoane cu risc ridicat sunt trecute pe lista de priorităţi în ceea ce priveşte imunizarea.

Angajaţii medicali şi categoriile de persoane cu risc ridicat vor avea prioritate la vaccinare anti-COVID-19 după ce un astfel de vaccin va fi aprobat şi va deveni disponibil, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform planului preliminar în cinci faze pentru administrarea vaccinului anti-Covid în New York, din care Cuomo a anunţat duminică unele detalii într-un briefing de presă, printre primii cărora li se va administra vaccinul se vor număra personalul medical spitalicesc, cel din centrele de îngrijire şi unii dintre rezidenţii acestora.

După medici, vor fi testaţi ceilalţi angajaţi din prima linie, precum şi persoanele de peste 65 de ani

În faza a doua, vor avea prioritate la vaccinare personalul din serviciile de urgenţă, din şcoli, alţi lucrători din prima linie şi persoane a căror stare de sănătate le plasează la risc extrem. În faza a treia, vaccinul ar urma să le fie administrat persoanelor de peste 65 de ani. Toţi ceilalţi lucrători esenţiali ar primi vaccinul în faza a patra, iar adulţii tineri şi copiii în ultima fază, a cincea.

Ordinea de prioritate va depinde şi de localizarea geografică, în funcţie de prevalenţa virusului, a explicat Cuomo.

”Aceasta este, aş spune, o operaţiune mai vastă decât orice am întreprins în timpul epidemiei de COVID-19 până acum”, le-a spus el reporterilor, potrivit sursei citate.

Programul va include probabil administrarea a circa 40 milioane de doze de vaccin rezidenţilor acestui stat, ţinând cont că populaţia New York-ului este de aproximativ 20 milioane de locuitori şi că ar putea fi necesar ca vaccinul să fie administrat în două doze pentru a fi eficace, a mai afirmat Cuomo.

El a precizat că statul a trimis un proiect de plan guvernului federal, împreună cu întrebări despre ce finanţare va asigura acesta. ”Statele (americane) nu pot face acest lucru de unele singure”, a subliniat Cuomo.

Guvernatorul statului New York a criticat modul în care președintele Donald Trump a gestionat pandemia în SUA

Un grup de lucru al statului New York va realiza propria analiză a vaccinurilor ce vor fi autorizate sau aprobate de guvernul federal, din cauza preocupărilor legate de politizarea procesului de autorizare, a spus guvernatorul Cuomo, un democrat care a criticat modul în care preşedintele Donald Trump a gestionat răspunsul la pandemie.

”Cred că aceasta le va da oamenilor un plus de siguranţă în vaccin”, a explicat guvernatorul.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri