Proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel vor fi votate zilele următoare în Camera Reprezentanților din SUA

Data publicării:
congresul sua
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel. Foto: Profimedia Images

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel, după luni de dispute politice între administraţia Joe Biden şi oponenţii săi republicani, a anunţat luni şeful Camerei inferioare a Congresului american.

Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, cerut de preşedintele democrat, este blocat de luni de zile în Congres, la fel şi un alt pachet pentru Israel.

"Săptămâna aceasta, vom examina proiecte de lege separate", printre care cele permiţând "finanţarea aliatului nostru israelian" şi de a "sprijini Ucraina în războiul său împotriva agresiunii ruse", a declarat şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, scrie Agerpres.

Celelalte proiecte de lege sunt destinate să "întărească aliaţii noştri din regiunea Indo-Pacific" şi să "adopte măsuri suplimentare pentru contracararea adversarilor noştri şi consolidarea securităţii naţională", a adăugat Mike Johnson pe reţeaua socială X.

Dat publicităţii la finalul unei întâlniri a aleşilor republicani la Capitoliu, acest anunţ intervine la două zile după un atac fără precedent al Iranului asupra Israelului.

În acest context, sprijinul militar occidental care a ajutat Israelul să intercepteze aproape toate rachetele şi dronele explozive iraniene a stârnit o tristețe profundă la Kiev.

"Apărând Israelul, lumea liberă a demonstrat că o astfel de unitate nu este doar posibilă, ci şi eficientă 100%", a subliniat luni seară preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. "Acelaşi lucru este posibil pentru a proteja Ucraina", a afirmat el.

Cu o zi înainte, el îi îndemnase pe susţinătorii Kievului să nu "închidă ochii la rachetele şi dronele ruseşti" care vizează Ucraina.

De departe sprijinul militar principal pentru Israel şi Ucraina, Statele Unite nu au mai trimis ajutoare majore Kievului din decembrie 2022, din cauza blocării dosarului de către republicani în Congres.

Un pachet de 60 de miliarde de dolari în asistenţă militară şi economică pentru Ucraina a fost adoptat de Senat, cu majoritate democrată, în februarie.

Dar republicanii din Camera Reprezentanţilor refuză să examineze textul din cauza, printre altele, unui alt diferend, pe problema imigraţiei. Cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, problema s-a transformat într-o dispută politică între Joe Biden şi rivalul său republican Donald Trump. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Pensie mărită cu 1.000 lei la recalculare și 6.000 lei bonus. Va primi o nouă creștere zilele astea
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie