Protest anti-migrație în Texas: Un convoi de vehicule se îndreaptă spre granița cu Mexic

Data publicării:
convoi americani cu steaguri în virginia
Caravana de vehicule care se îndreaptă spre granița de sud cu Mexic, s-a format în Norfolk, Virginia. Sursa foto: Profimedia Images

Un convoi de vehicule cu americani ce se opun migraţiei ilegale va participa sâmbătă la un protest în trei locuri la frontiera dintre SUA şi Mexic, transmite Reuters, în timp ce statul Texas condus de guvernatorul republican Greg Abbott şi administraţia federală a preşedintelui democrat Joe Biden îşi continuă disputa politică şi legală privind autoritatea asupra controlului frontierei, informează Agerpres.

Convoiul "Take Our Border Back" (Ne luăm graniţa înapoi) a pornit săptămâna aceasta din statul Virginia şi va desfăşura proteste la Eagle Pass, oraşul texan de graniţă care este epicentrul disputei dintre statul Texas şi autorităţile federale privind securitatea la frontieră, precum şi în oraşul Yuma în statul Arizona şi în districul San Ysidro în statul California.

La ordinul guvernatorului Abbott, statul Texas a desfăşurat Garda Naţională la graniţa cu Mexic, unde au fost montate garduri de sârmă ghimpată şi bariere flotante pe râul Rio Grande pentru a opri valul de migranţi.

Administraţia preşedintelui Biden a cerut înlăturarea acestor obstacole şi Curtea Supremă a SUA a confirmat dreptul guvernului federal de a interveni la graniţă în acest scop, dar autorităţile federale nu au reuşit să acţioneze la Eagle Pass, fiind împiedicate de autorităţile statului Texas.

Organizatorii convoiului afirmă că acţiunea lor va consta în proteste paşnice şi rugăciuni.

În schimb, criticii acestei mişcări afirmă că ea alimentează sentimentele anti-migranţi într-un moment de dispută intensă asupra controlului frontierei traversate de un număr de migranţi ajuns la un nivel record în timpul preşedintelui democrat Joe Biden, care urmăreşte realegerea la alegerile din noiembrie. De partea lor, republicanii fostului preşedinte Donald Trump, care conduce în primarele republicane, insistă asupra unor politici mai restrictive privind migraţia.

Într-un alt eveniment notabil ce va avea loc tot la Eagle Pass, guvernatorul Greg Abbott urmează să apară duminică alături de alţi 14 guvernatori republicani care îi susţin acţiunile de închidere a graniţei în faţa migraţiei clandestine.

El a primit săptămâna trecută sprijinul a nu mai puţin de 25 de guvernatori republicani, care afirmă că statul Texas are dreptul constituţional la autoapărare, printre aceştia numărându-se şi şi guvernatorul Floridei, Ron DeSantis.

Greg Abbott a asigurat că statele SUA conduse de guvernatori republicani sunt de acord ca, la nevoie, să trimită trupe la graniţa dintre Texas şi Mexic.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Rihanna, apariție fabuloasă cu burtica de gravidă la vedere și un look extravagant complet alb. Nimeni nu...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Doi dușmani declarați se unesc împotriva lui Putin, punând la încercare influența Rusiei în Caucazul de Sud
Newsweek
Ministrul justiției nu vrea să taie pensiile speciale. Unele ajung la 60000 lei, mai mari ca salariu
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram