PS Claudiu, Episcop Eparhia Cluj: Vaticanul încearcă întotdeauna să păstreze o poartă deschisă, fiindcă dialogul este baza diplomației
Diplomația Vaticanului este unică în lume. Influenţa spirituală a Sfântului Scaun și neutralitatea sa politică îi permit să medieze conflicte și să promoveze pacea. Această poziție singulară, sprijinită de o rețea diplomatică vastă fac din Papă, ca şef de stat, deci şi al diplomaţiei, un mesager al dialogului. Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop este Episcopul Eparhiei Cluj-Gherla şi cel care a fost responsabil de vizita istorică a Suveranului Pontif la Blaj.
Cristina Cileacu: Preasfinția Voastră, Claudiu Lucian Pop, Episcop al Eparhiei Cluj-Gherla, bine ați venit la Pașaport diplomatic!
PS Claudiu, Episcop Eparhia Cluj-Gherla: Bine v-am găsit, mulțumesc pentru invitație!
Vaticanul cultivă înțelegerea
Cristina Cileacu: Părinte, suntem cu o zi înainte de înmormântarea Papei Francisc, dar invitația pe care v-am făcut-o la această emisiune este pentru o discuție despre diplomația Vaticanului. Tot timpul a fost o aură de mister în jurul diplomaților Sfântului Scaun, pentru că ei au de respectat o tradiție a discreției, dar în același timp, vorbim totuși despre una dintre cele mai vechi rețele de diplomație din toată lumea. Cum se construiește acest succes al diplomației Vaticanului?
PS Claudiu: Cred că este o diplomație cu totul specială, fiindcă e bazată pe o relație între oameni, dar care pleacă de la relația cu Dumnezeu și începând de la primii apostoli trimiși de Isus pentru a evangheliza întreaga lume, ei sunt cei care pun cumva bazele acestor relații umane. Încearcă să transmită un mesaj divin, dar ținând cont de realitățile umane, respectă întotdeauna cultura locului în care merg. De exemplu, predicarea în Palestina e diferită de predicarea în Grecia sau în alte părți și există întotdeauna componenta divină. Și cred că asta e componenta care face diferența cu adevărat, fiindcă nu e o diplomație de dragul diplomației, e o diplomație care încearcă să pună în aplicare principiile creștine, fraternitatea dintre oameni, relația umană, respectul uman, demnitatea umană. Și atunci sigur că lucrurile funcționează, fiindcă e un al treilea element sunt oamenii între ei, Sfântul Scaun și un alt stat, de exemplu, sau reprezentații lor, dar totul e pus într-o sferă spirituală. Și cred că aici stă specificitatea diplomației vaticane, fiindcă, repet, nu e o diplomație pentru a crea doar o relație între două țări, între două entități, ci e intenția clară de a aduce un mesaj de speranță, de bucurie, de pace acolo unde acestea lipsesc. Și cred că asta asta a fost întotdeauna maniera Sfântului Scaun de a se raporta la state și asta este și în ziua de astăzi. De exemplu, cred că de Papa Ioan al XXIII-lea se spunea că întotdeauna când avea o întâlnire cu potențial tensionat, cu un șef de stat sau cu un partener, întotdeauna își ruga îngerul păzitor să vorbească cu îngerul păzitor al persoanei cu care se întâlnește, ca lucrurile să meargă bine.
Diplomația credinței
Cristina Cileacu: Și funcționează de regulă? Pentru că, de pildă, exemplul pe care l-a dat Papa Francisc a fost să vorbească foarte direct și foarte deschis atunci când observa că liderii lumii fac greșel. Cum face un papă, ține de personalitatea lui sau este mai degrabă datoria Sfântului Scaun de a avea relații și cu lideri care funcționează mai puțin după morală și mai mult după interese proprii.
PS Claudiu: Aici cred că Papa Francisc a fost un exemplu excepțional, fiindcă într-adevăr s-a adresat, așa cum e normal, ca și pontif roman, ca și cap al Bisericii Catolice, în primul rând credincioșilor lui, dar a ieșit cu mult din această sferă și a făcut pași foarte concreți, ieșind în întâmpinarea celorlalți. Gândiți-vă că au fost momente în care s-a aplecat și a sărutat liderii cu care se întâlnea, chiar dacă ei nu erau creștini. Poate ați văzut imaginile de la întâlnirile cu lideri ai Bisericii Ortodoxe, în care Papa Francisc se apleacă și le sărută, acel medalion pe care îl poartă la gât, engolpionul. Deci Papa Francisc, toți papii, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut foarte mult, Benedict, dar Papa Francisc parcă a ieșit mult mai mult în întâmpinare, făcând gesturi foarte concrete. De exemplu, o discuție foarte recentă legată de data Paștelui. Știți că există diferențe între calculul datei Învierii Domnului în Biserica Catolică şi cea Ortodoxă? Papa Francisc a declarat de puțină vreme că el e dispus să renunțe la data Paștelui în Biserica Catolică, doar pentru a avea o dată comună. E un lucru mare acest lucru. Gândiți-vă apoi la momentul în care Papa Francisc a venit în România. Bineînțeles, a fost o vizită pentru credincioșii catolici greco-catolici de etnii diferite, dar a vrut să lase și gesturi concrete, dincolo de mesajul pentru catolici sau ortodox, sau creștini. La Blaj, de exemplu, a venit, bineînțeles, pentru beatificarea celor șapte episcopi martiri, dar a ținut neapărat să facă o vizită în cartierul Barbu Lăutaru, într-un cartier de romi. Mulți, mulți au au încercat să schimbe logica aceasta, să-i spună Sfinte părinte, cred că e ok dacă ar veni ei acolo, pe Câmpia Libertății. Și Papa Francisc, a spus nu, vreau să mă duc să-i întâlnesc acolo unde sunt ei, fiindcă sunt persoane la marginea societății și vreau să mă duc la ei acasă, să simtă că mă duc pentru ei. Genul ăsta de deschidere cred că schimbă cu adevărat percepția persoanelor cu care te întâlnești. Vă dați seama ce a însemnat pentru ei, pentru credincioșii romi din Barbu Lăutaru, că Papa Francisc, capul Bisericii Catolice, a vrut să vină în România și a mers să-i întâlnească acolo unde ei sunt. E doar un exemplu, dar peste tot Papa Francisc a făcut la fel.
Francisc, un drum, multe rugăciuni
Cristina Cileacu: Tocmai pentru că ați menționat vizita Papei Francisc la Blaj, pe 2 iunie, în 2019, dumneavoastră ați coordonat această, ați organizat această această vizită, l-aţi întâlnit pe pe Suveranul Pontif. Dar totuși, de ce a venit Papa în România? Pentru că România este o țară majoritar ortodoxă, însă este la fel de recunoscută și pentru faptul că este tolerantă cu alte religii. De ce este importantă această vizită? Ce a însemnat ea dincolo de acest "Să mergem împreună", mesajul pe care l-a dat Papa în România.
PS Claudiu: Vizita Papei Francisc merge pe urmele vizitei Papei Ioan Paul al II-lea. Papa Ioan Paul al II-lea a deschis o ușă în acel moment, când a venit la București, dar și Papa Ioan Paul al II-lea a gândit lucrurile în același fel. Atunci când a venit Papa Ioan Paul al II-lea, a fost o condiție pusă ca să vină doar în București, să nu vină în Ardeal. Și Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit imediat cu episcopii greco-catolici din Ardeal, fiindcă, bineînțeles, îl așteptau cu mare drag aici și le-a spus acest lucru și a zis: Ce părere aveți? Și, bineînțeles, toți episcopii au spus: Important e să veniți în România, vom veni noi la București. Dar a fost dispus să lase de la el pentru a veni în România, tocmai fiindcă România reprezintă ceva unic pentru Biserică, e o zonă geo-politică extrem de interesantă, dar e și o zonă de frontieră, limită de Imperiu Roman, limită de comunitatea europeană, limită din mai multe puncte de vedere și e o componentă interesantă, multe confesiuni, multe etnii trăiesc pe acest pământ. Și cred că da, cu toate problemele care încă mai există între confesiuni, suntem la ora actuală într-o zonă relativ liniștită. Papa Francisc, cred că a venit în primul rând să susțină acest dialog între diferitele confesiuni, între diferitele etnii. Ați văzut că a mers și la Blaj, și la Iași, și la Șumuleu Ciuc, și la romano-catolici, și la greco-catolici, și la români, și la maghiari. Și cred că ăsta a fost un prim gest simbolic care a vorbit dincolo de mesajul și de cuvintele Papei Francisc. Deci a venit să-și întâlnească credincioșii, dar a venit și cu un mesaj foarte clar. La întâlnirea cu cu Patriarhul Daniel, dacă vă aduceți aminte, a fost un moment în care s-au rugat aproape împreună, fiindcă la ora actuală există o decizie a Sfântului Sinod conform căreia nu ne putem ruga împreună ortodocșii, catolicii, şi a spus Papa Francisc, la un moment dat, Tatăl nostru, a spus după aceea și Patriarhul Daniel sau nu-mi aduc aminte bine ordinea, dar în orice caz, au spus pe rând și la reîntoarcere în avion, la faimoasa conferință de presă, un jurnalist l-a întrebat pe Papa Francisc, a încercat un pic să deschidă subiectul.
Cristina Cileacu: Să-l provoace.
PS Claudiu: Şi l-a întrebat Papa Francisc - cum se face că nu ați reușit, nu ați putut să spuneți un Tatăl nostru împreună cu Patriarhul Daniel? Și el a zis: în timp ce el spunea Tatăl nostru, eu îl spuneam în gând. Și-s convins că și el a făcut la fel. Iată maniera diplomatică, dar în același timp o diplomație spirituală pe care Papa Francisc și Sfântul Scaun o pun în practică.
Umbra sfântă a păcii
Cristina Cileacu: Și foarte umană, în egală măsură. Trebuie să spunem și acest lucru. Vaticanul este un stat neutru. În egală măsură, diplomația pe care o practică Vaticanul este una extrem de subtilă și extrem de influentă. Cum se păstrează însă acest echilibru între religie și influența diplomatică?
PS Claudiu: E un echilibru destul de fragil și e nevoie de multă muncă pentru a rămâne pe o linie dreaptă. Gândiți-vă la războiul din Ucraina, la invazia rusă, gândiți-vă la ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite. Bineînțeles că Sfântul Scaun încearcă să fie prezent. Dar, așa cum am spus, încearcă în primul rând să aibă un demers spiritual. Toate mesajele Papei Francisc și ale reprezentanților Sfântului Scaun au fost, de exemplu, în timpul războiului, pentru pace. Papa Francisc a încercat să rămână neutru, fără să acuze pe cineva, să păstreze o distanță față de ce e bine, ce e rău, cerând în primul rând pace. La fel a fost și la vizita în România. Unii au întrebat de ce Papa Francisc nu a fost mai explicit apropo de persecuția comunistă sau apropo de relațiile interconfesionale sau de altele. Cred că Papa Francisc nu a intenționat niciodată să intre în detaliu pentru a clarifica niște lucruri. El a avut acest demers spiritual de rugăciune, cerând sau încercând, căutând în primul rând pacea și buna înțelegere între națiuni. Și cred că asta face Vaticanul întotdeauna. Sigur că e o chestiune foarte, foarte delicată, dar Sfântul Scaun are o școală de diplomație extraordinară. De exemplu, Nunții Apostolici, ambasadorii Papei în toată lumea, Vaticanului în toată lumea, au o școală specială, Academia Ecleziastică, unde se formează, unde se pregătesc și e o muncă aprofundată, au în primul rând foarte multe misiuni pe la diferite nunțiaturii din lume, înainte să devină Nunții. Așadar, e o experiență pe care o construiesc, dar, repet, bazată pe componenta spirituală.
Vaticanul, întotdeauna cu ușa deschisă
Cristina Cileacu: Și de ce este necesar, pentru că în lume sunt foarte multe state unde, din păcate, liderii pun presiune pe propriul popor sau, să spunem, sunt mai puțin morali, mai puțin interesați de binele oamenilor, mai mult interesați de binele lor. De ce este necesar să se păstreze legăturile și cu aceste state, din perspectiva Vaticanului?
PS Claudiu: Vaticanul încearcă întotdeauna să păstreze o poartă deschisă, fiindcă dialogul este baza diplomației. În momentul în care o poartă e închisă definitiv, e foarte dificil să mai faci ceva. Și atunci asta am observat că au apreciat foarte mulți diplomați din afara Sfântului Scaun, faptul că întotdeauna caută o poartă de deschisă, un canal de dialog. E baza oricărei diplomații. În primul rând trebuie să stăm la masă, să vorbim, să ne cunoaștem, pentru a putea avansa. Sigur că lumea de multe ori ar vrea lucruri mai concrete, inițiative mai tranșante. Dar țin minte, de exemplu, era un cardinal la Roma și el avea o relație foarte bună cu bisericile ortodoxe. Și cineva l-a întrebat: Eminența Voastră, cum de aveți dumneavoastră, ca și cardinal catolic, cum de aveți o relație așa, cum de sunteți așa de bine primit în bisericile ortodoxe? Și el a zis: Sunt foarte bine primit, fiindcă nu mă duc să întâlnesc ortodocși, mă duc să întâlnesc prieteni. Și aici cred că e o bază clară apropo de diplomația Vaticanului și de felul în care încearcă să păstreze o legătură, chiar în situații extrem, extrem de dificile.
Mediatorii din umbra conflictelor
Cristina Cileacu: Papa Francisc și nu numai Papa Francisc, diplomații Vaticanului sunt implicați de foarte multe ori în aceste negocieri dificile la nivel mondial, în tot felul de conflicte, în tot felul de relații, unde acele canale de comunicare de multe ori au fost închise și Vaticanul încearcă să să le redeschidă. Cum funcționează această influență, având în vedere tocmai că Vaticanul este neutru și nu este parte din conflicte sau parte din relațiile contondente?
PS Claudiu: Revenind la exemplul concret al războiului din Ucraina, de exemplu, Papa Francisc a făcut diferite tentative de a păstra un dialog cu ambele părți și unul dintre cardinalii binecunoscuți în Italia, Cardinalul Zuppy, care e și președintele Conferinței Episcopale Italiene, a mers, de exemplu, și la Moscova, a mers și în Ucraina și sigur a încercat să obțină un lucru extrem de dificil, de exemplu, s-a axat pe revenirea copiilor, care au fost duși în momentul începerii războiului.
Cristina Cileacu: Au fost răpiți, da.
PS Claudiu: Au fost răpiți da. Dar a mers, a fost trimis de Papa Francisc, rezultatele, de multe ori nu prea se pot face publice, fiindcă e o zonă delicată. Știți bine că a mers și la la Washington, după aceea, cardinalul Zuppi s-a întâlnit cu președintele Statele Unite și e o manieră puțin puțin cunoscută, dar concretă și Papa Francisc caută absolut toate, toate căile și persoanele care pot duce la un dialog.
Speranța, rădăcina mesajului papal
Cristina Cileacu: Papa de la Vatican este nu doar un lider de stat, este și liderul spiritual a peste un miliard de oameni, credincioșii catolici din toată lumea. Contează în prezent, într-un secol în care noi suntem mai degrabă amețiți sau furați de tehnologie, de interese personale, de răutate, răutate a fost mereu în lume, dar mai contează în prezent, tot ce înseamnă morală și spiritualitate?
PS Claudiu: Cred că contează foarte mult și faptul că e dificil nu e un obstacol. Dintotdeauna lucrurile au fost dificile în ceea ce privește mesajul creștin. Gândiți-vă că Isus a început cu doisprezece apostoli, pe care l-a trimis în lume. Nu erau pregătiți, nu cunoșteau limbi străine, n-au făcut un training special pentru asta. Ne mișcăm aici în zona imposibilităților. Sigur că au fost, că lucurile sunt foarte dificile într-o lume ca și cea de astăzi, dar gândiți-vă că tocmai într-o lume ca și cea de astăzi, Papa Francisc a dorit ca acest an să fie dedicat speranței. Pare o misiune imposibilă. Speranță când vorbim de războiul din Ucraina, când vorbim de toate tensiunile dintre Statele Unite și Europa și așa mai departe. Dar întotdeauna lucrurile, e și o faimoasă glumă, apropo de iezuiți, se pare că ei ar spune că lucrurile imposibile le fac imediat, pentru miracole au nevoie de o săptămână. Cam așa stau lucrurile și cred că aici e important mesajul speranței și al valorilor. Și mai ales, nu e vorba doar de Papa Francisc sau de oamenii pe care îi vedem în vârf, ci e vorba de un mesaj care se transmite în toată Biserica. De exemplu, apropo de deschiderea papei Francisc, el l-a beatificat la Blaj pe cardinalului Iuliu Hossu. Anul acesta, în România e un an național, Cardinal Iuliu Hossu și Iuliu Hossu, regăsim în viața lui Iuliu Hossu exact aceleași valori. Deci Papa nu e singur undeva la Vatican și încearcă să transmită un mesaj disperat de speranță. Oamenii implicați, că sunt episcopi, că sunt preoți, că sunt simplii credincioși, ei trăiesc, încearcă să trăiască acest mesaj care de fapt nu e mesajul Papei în sine, e mesajul lui Cristos și să-l aplice. Iuliu Hossu, de exemplu, a arătat exact aceeași deschidere. Gândiți-vă că a fost aproape nu doar de credincioșii lui. A fost aproape de evrei atunci când au suferit în perioada Holocaustului. A fost aproape de credincioșii ortodocși, atunci când au avut nevoie, au fost aproape de soldații de pe front, fără să fie greco-catolici sau să-i caute doar pe ai lui și de aceea funcționează un mesaj al Sfântului Părinte și al Bisericii, chiar într-o lume ca și cea în care trăim, unde pare că speranța începe să dispară.
Francisc, seninătatea simplității papale
Cristina Cileacu: Papa Francisc a trăit simplu. Și acum, pentru că este. Spuneam că Facem această înregistrare exact cu o zi înainte de înmormântarea Papei, până și înmormântarea lui este una simplă, să spunem, pentru un Papă sau pentru un șef de stat de la Vatican Este acesta un nou standard? Credeți că va rămâne acest, să spunem standard mai departe și pentru următorul Papă și următorii papi care vor fi la Vatican?
PS Claudiu: Da, cred că va rămâne și cred că e un proces. Lucrurile nu au început doar cu Papa Francisc. Gândiți-vă că nu cu foarte mult timp în urmă, Papa era dus pe un scaun purtat de patru persoane, în fața tuturor. În momentul când Papa a renunțat la acel moment, pentru mulți a fost un moment de consternare cum Papa merge el singur în mijlocul oamenilor. Au fost foarte multe momente de deschidere și Papa Francisc nu a făcut decât să continue acest lucru, dar cred că va rămâne un standard și cred că trebuie să rămână un standard. Papa Francisc ne-a arătat mai mult cred, decât oricare alt papă, că toți suntem oameni, că suntem episcopi, că suntem papi, că suntem cardinali suntem în aceeași barcă cu toții și nu are rost să ne prefacem sau să ne căutăm o statură și o demnitate care nu e. Sigur o demnitate spirituală, dar de multe ori demnitatea asta spirituală se transformă într-o demnitate umană. Papa Francisc, știți bine, a decis să călătorească România cu o Dacie, cu o mașină Dacia. Cred că în România așa a vrut să dea acest mesaj, că Papa Francisc merge cu o Dacia și că poate merge foarte bine și că poate fi păzit și într-un astfel de vehicul. Dar e evident că mesajul pe care îl transmite Papa, cardinal, episcop, preot trebui să aibă o coerență cu viața noastră. Trebuie să ne gândim cum trăia Isus mesajul acesta. Noi nu inventăm ceva, noi trăim mesajul pe care Isus l-a adus și Isus în general mergea cu picioarele lungi, nu, nu era... Mă rog, sigur, sunt timpuri diferite și asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la mijloacele moderne, dar ideea e însă mesajul pe care le transmite să aibă o coerență și de aceea cred că mesajul Papei Francisc a fost atât de clar înțeles și când a venit în România cu "Să mergem împreună". Gândiți-vă ce a însemnat să organizăm la Blaj o vizită a Sfântului Părinte. Dar atitudinea Papei a fost atât de naturală, încât parcă nu simțeai că e, că e Papa prezent. Când saluta surorile, când a venit să mănânce, când s-a ridicat de la masă, când a vorbit, când m-a luat cu el în papamobil pentru pentru un scurt moment, când mergeam înspre Barbu Lăutaru. Nu simțeai presiunea prezenței unui lider al Bisericii Catolice, a Papei de la Roma. Efectiv, a fost o zi atât de senină Și pe Preafericitul Părinte Lucian l-am văzut atât de senin, atât de natural și asta Papa Francisc a creat atmosfera. Bineînțeles că poți să creez o atmosferă tensionată, în care totul trebuie să meargă strună, dar lucrurile au mers strună, dar într-o manieră simplă, senină.
Cristina Cileacu: Doar un om între oameni. Preasfinția Voastră, vă mulțumesc foarte mult pentru acest dialog.
PS Claudiu: Vă mulțumesc și eu!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
