Putin a deschis un laborator în Rusia care studiază ideologia lui Xi Jinping

Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin
Centrul va publica o serie de cercetări științifice pentru a-i obișnui pe cititorii ruși, inclusiv pe autorități, cu ideile lui Xi. Foto: Profimedia Images

Rusia a lansat primul program din afara Chinei care se ocupă cu studierea ideologiei președintelui chinez Xi Jinping, liderul autoritar de la Beijing care ține societatea civilă cu o mână de fier și a luat de curând măsurile necesare pentru a se asigura că va rămâne conducătorul Chinei pe viață, scrie Politico.

Laboratorul de Cercetare a Gândirii Xi Jinping a fost fondat într-un important institut de la Moscova care studiază lumea chineză, având scopul de a cerceta ideile lui Xi cu privire la economie, politică externă și internă, politică socială, cultură, artă și ideologie, potrivit site-ului institutului.

China și Xi rămân printre aliații cei mai apropiați ai Kremlinului, chiar și după ce Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina anul trecut.

În 2025, centrul va publica o serie de studii științifice pentru a-i obișnui pe cititorii ruși, inclusiv pe autorități, cu ideile lui Xi și să îi informeze despre semnificația lor pentru dezvoltarea Chinei și a relațiilor dintre Moscova și Beijing.

„Suntem foarte conștienți că astăzi ideile lui Xi Jinping determină politica Chinei în multe domenii”, a spus marți Kiril Babaev, director al Institutului Chinei și al Asiei Moderne de la Academia Rusă de Științe.

„Trebuie să cunoaștem și să analizăm ideile lui Xi Jinping foarte bine pentru că China astăzi este principalul nostru partener, principalul nostru partener economic”, a adăugat Babaev. „În consecință, pentru a construi relații în cel mai eficient mod, guvernul nostru trebuie să aibă o înțelegere bună a bazei ideologice pentru dezvoltarea Chinei moderne”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Cine este apropiatul lui Viktor Orbán care pune mâna pe Napolact: influent la Moscova, UEFA și Budapesta
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale cu 10.000 lei, decisă de UE și CCR. De ce am putea avea decizii diferite?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...