Putin acuză SUA că „inflamează” Orientul Mijlociu prin trimiterea unui grup de portavioane: „Au de gând să bombardeze Libanul sau ce?”

Data publicării:
vladimir putin
Vladimir Putin susține că sunt necesare „soluţii de compromis”. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, miercuri, Statele Unite că inflamează Orientul Mijlociu prin trimiterea unui grup de portavioane în regiune, declarând că sunt necesare „soluţii de compromis” şi și-a exprimat speranţa că va prevala bunul simţ, relatează Reuters.

Şeful de la Kremlin a numit explozia de violenţă dintre Israel şi palestinieni drept un exemplu viu al eşecului politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu, despre care el spune că nu au ţinut cont de nevoile palestinienilor.

În urma atacului surpriză al militanţilor Hamas asupra Israelului sâmbătă, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat că SUA mută mai aproape de Israel un grup de atac de portavioane, care include USS Gerald R. Ford.

Vorbind la o conferinţă pe tema energiei la Moscova, Putin a declarat că acţiunea Statelor Unite, de asemenea, aspru criticată marţi de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, este o greşeală.

„Nu înţeleg de ce SUA mută grupuri de portavioane în Marea Mediterană. Nu prea înţeleg ideea. Au de gând să bombardeze Libanul sau ce? Sau au decis să încerce să sperie pe cineva? Sunt oameni acolo cărora nu le mai este frică de nimic. Nu aceasta este modalitatea de a rezolva problema. Trebuie căutate soluţii de compromis. Desigur, astfel de acţiuni inflamează situaţia”, a spus el.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...