Putin îi cere lui Șoigu să „avanseze” și mai mult în Ucraina, după căderea orașului Avdiivka

Data publicării:
Putin Șoigu
Putin și Șoigu. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin anunță noi obiective ambițioase ale invaziei sale sângeroase în Rusia după căderea orașului Avdiivka – dictatorul rus spune că armata sa va continua să avanseze în Ucraina după „acest succes extraordinar”, relatează Reuters.

Orașul Avdiivka, locuit anterior de 32.000 de oameni, a fost ocupat de ruși începând de sâmbătă, în cea mai mare victorie a invadatorilor de când aceștia au capturat orașul Bahmut, în mai 2023.

Imagini de la televiziunea rusească, făcute publice de ministerul apărării rus arată, însă, un oraș în ruine după luptele grele duse între apărătorii ucraineni și invadatori.

Putin a declarat, marți, că ordinul de retragere transmis armatei ucrainene de superior a venit după ce „trupele deja începuseră să se retragă haotic”. Dictatorul rus a mai spus și că prizonierii de război ucraineni ar trebui să aibă beneficiul drepturilor ce li se acordă pe baza convențiilor internaționale.

„În ce privește situația de la Avdiivka, aceasta este un succes extraordinar și vă felicit. Trebuie să ne folosim de el și să continuăm.

Operațiunile viitoare trrebuie să fie bine pregătite, alimentate cu trupe, armament, echipament și muniție. Poate că ce spun este evident, dar, totuși, aș vrea să vă atrag atenția”, i-a spus Putin lui Șoigu.

Avdiivka, oraș ucrainean din Donețk-ul revendicat de ruși, a căzut săptămâna trecută

Ucraina a motivat retragerea sa din Avdiivka printr-o decizie strategică menită să-i salveze soldații de la a fi înconjurați, după luni întregi de lupte grele. Conform armatei ucrainene, au existat pierderi importante, însă situația s-a stabilizat după retragere.

Și rușii, dar și ucrainenii spun despre cealaltă parte că a suferit „pierderi catastrofale”.

După eșecul contraofensivei ucrainene de anul trecut, Rusia a pornit o operațiune prin care încearcă să „mărunțească” armata ucraineană, în timp ce guvernul de la Kiev ia în calcul o nouă mobilizare.

Săptămâna trecută, președintele Volodimir Zelenski a numit un nou șef al armatei, într-o încercare de a prelua inițiativa din nou pe front.

Avdiivka, numită Avdeievka în rusă, este unul dintre orașele cele mai afectat de lungul conflict ruso-ucrainean. Orașul a îndurat peste un deceniu de conflict armat și reprezintă un simbol pentru invadatorii ruși, în condițiile în care a fost, inițial, ocupat de separatiști în 2014, după care recuperat.

Orașul se află în Donbas-ul revendicat de ruși și este un vechi oraș industrial. Înainte de război, uzina de cocs de acolo era una dintre cele mai mari din Europa.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...