Putin l-a felicitat pe premierul Indiei pentru aselenizarea reușită la Polul Sud al Lunii: „Acesta este un mare pas”

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin si Narendra Modi
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat, miercuri, pe prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pentru aselenizarea reuşită a misiunii indiene Chandrayaan-3. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat, miercuri, pe prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pentru aselenizarea reuşită a misiunii indiene Chandrayaan-3, la câteva zile după ce sonda rusă Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună în timpul unei misiuni similare, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Acesta este un mare pas în explorarea spaţiului extraatmosferic şi, desigur, o mărturie a progreselor impresionante realizate de India în domeniile ştiinţei şi tehnologiei”, a afirmat Putin într-un mesaj publicat pe site-ul Kremlinului.

Cu câteva ore înainte, agenţia spaţială rusă Roscosmos a felicitat India pentru această aselenizare.

„Societatea de stat Roscosmos îi felicită pe colegii indieni pentru aselenizarea reuşită a navetei spaţiale Chandrayaan-3. Explorarea Lunii este importantă pentru întreaga umanitate. În viitor, ea ar putea deveni o platformă pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, se spune într-un comunicat al Roscosmos. 

Eșec al misiunii spațiale rusești

Rusia a eşuat, săptămâna trecută, cu prima sa misiune spre Lună din 1976 încoace, după prăbuşirea sondei Luna-25. 

Sonda spațială rusă Luna-25 s-a ciocnit cu suprafața Lunii la încercarea de aselenizare, după ce comunicarea cu Pământul s-a întrerupt, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos.

Vladimir Putin a promis că va continua programul spaţial rus, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă acest sector, dând drept exemplu trimiterea de către Uniunea Sovietică a primului om în spaţiu, în 1961.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela și Nicușor Dan au încălcat protocolul! Gestul discret a fost prins de un fotograf, în Austria
Digi FM
Ce a făcut Felix Baumgartner cu doar patru zile înainte să-și piardă viața. Detaliile care au ieșit la iveală...
Pro FM
Sam Asghari, detalii despre căsnicia cu Britney Spears: „Am vrut să fiu singura persoană din viața ei care nu...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Cum clocotea Capitala pe caniculă în urmǎ cu peste jumătate de secol: „Trotuarele dogoreau la 60 de grade. La...
Newsweek
Săptămâna decisivă pentru tăierea pensiilor speciale care pot ajunge la 52.000 lei. CSM se revoltă
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Știai că trebuie să-i ceri permisiunea animalului înainte de a-l fotografia? „Nu sunt întotdeauna în...
Film Now
Un nou film cu debut global impresionant: încasări de peste 200 milioane de dolari la box office
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie