Putin le-a cerut liderilor din Kârgâzstan și Tadjikistan să evite luptele. Cel puțin 36 de oameni au murit și 139 sunt răniți

Data actualizării: Data publicării:
Shanghai Cooperation Organisation (SCO) Leaders' Summit in Samarkand
Vladimir Putin (stânga) și președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon (dreapta), participă la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut apel duminică la Kârgâzstan şi Tadjikistan să evite o „nouă escaladare”, în discuţii telefonice cu preşedinţii celor două foste republici sovietice din Asia Centrală, între care au avut loc confruntări la frontieră în această săptămână, relatează AFP.

„Vladimir Putin a făcut apel la cele două părţi să împiedice o nouă escaladare şi să ia măsuri pentru a rezolva situaţia cât mai repede posibil, iar acest lucru nu trebuie să se facă decât pe căi paşnice şi politico-diplomatice”, se arată într-un comunicat de presă al Kremlinului.

Duminică, într-un nou bilanţ, Kârgâzstanul a precizat că 36 de cetăţeni ai săi au fost ucişi în confruntările de la frontieră din această săptămână cu Tadjikistanul. Bişkekul a mai spus că 139 de persoane au fost rănite, transmite Agerpres.

Duminică dimineaţă, poliţiştii de frontieră kirghizi au indicat totuşi că noaptea a fost „calmă, fără incidente”, menţionând totodată că situaţia a rămas „tensionată” la graniţa din regiunile kirghize Osh şi Batken.

Sâmbătă, secretarul general al ONU Antonio Guterres le-a cerut prin telefon responsabililor ambelor tabere „să favorizeze dialogul pentru o încetare a focului de durată”, a declarat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite.

Sâmbătă dimineaţă, Ministerul de Interne din Tadjikistan a anunţat că civili au fost ucişi în Tadjikistan în timpul încălcărilor armistiţiului, fără a preciza numărul lor. Tirurile dintre cele două ţări de la începutul acestei săptămâni au provocat deja moartea a doi poliţişti de frontieră tadjici şi au făcut răniţi.

Graniţa dintre Tadjikistan şi Kârgâzstan este scena unor lupte regulate. Aproape jumătate din cei 970 de kilometri de frontieră comună este contestată de la destrămarea URSS, pe fondul tensiunilor legate de accesul la resurse.

În contextul acestor violenţe, cele mai sângeroase de după aprilie 2021, cele două ţări au convenit de urgenţă vineri asupra unui armistiţiu, dar apoi s-au acuzat reciproc că l-au încălcat în mai multe rânduri.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...