Emmanuel Macron, Angela Merkel, Vladimir Putin și Vladimir Zelenski au stat, toți, la aceeași masă. S-au întâlnit luni la Paris pentru un summit de pace - așa-numitul „format Normandia” - menit să găsească o soluție pentru conflictului din estul Ucrainei. Discuțiile s-au prelungit însă în spatele ușilor închise, iar concluzia a fost anunțată în toiul nopții.
Preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au stabilit, de comun acord cu omologul din Franţa, Emmanuel Macron, şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, implementarea unui armistiţiu total în regiunile separatiste ucrainene şi, eventual, acordarea unui statut special, informează Mediafax.
Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 13.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.
Ce prevede acordul summitului în „formatul Normandia”
„Părţile se angajează să implementeze în totalitate şi integral armistiţiul, care va fi consolidat prin aplicarea tuturor măsurilor necesare de susţinere a acordului de încetare a focului înainte de sfârşitul anului 2019.
Părţile susţin elaborarea şi aplicarea unui plan actualizat pentru deminare, în baza deciziei Grupului de contact trilateral privind activităţile pentru deminare, luată la 3 martie 2016.
Părţile susţin un acord în cadrul Grupului de contact trilateral privind trei zone suplimentare de retragere, cu obiectivul de a proceda la retragerea forţelor şi echipamentelor până la sfârşitul lunii martie 2020”, se arată în Declaraţia comună a Summitului în formatul Normandia, desfăşurat luni seară la Palatul Elysée.
„Grupul de contact trilateral este încurajat să faciliteze eliberarea şi schimbul de prizonieri până la sfârşitul anului, pe baza principiului «toţi în schimbul tuturor» (...).
Părţile vor susţine un acord în cadrul Grupului de contact trilateral, în 30 de zile, privind crearea de noi puncte de trecere de-a lungul liniei de contact, în primul rând pe baza unor criterii umanitare”, se mai arată în Declaraţia adoptată după reuniunea la care au participat Vladimir Putin, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron şi Angela Merkel.
Conform unui comunicat transmis de Preşedinţia Franţei, „părţile exprimă interesul de a ajunge la un acord în formatul Normandia (N4) şi al Grupului de contact trilateral asupra tuturor aspectelor juridice ale dispoziţiilor particulare de autoautoadministrare locală - statut special - pentru anumite zone ale regiunilor Doneţk şi Lugansk, după cum s-a indicat în Pachetul de măsuri privind aplicarea Acordurilor de la Minsk din 2015, pentru asigurarea funcţionării pe o bază permanentă”, precizează liderii Rusiei, Ucrainei, Franţei şi Germaniei.
„Părţile le cer consilierilor politici şi miniştrilor de Externe să urmărească aplicarea acordurilor şi stabilesc să organizeze o nouă reuniune în acest format în următoarele patru luni, în principal pe tema condiţiilor politice şi de securitate ale alegerilor locale”, subliniază liderii Rusiei, Ucrainei, Franţei şi Germaniei.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 137 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.