Putin s-a întâlnit cu Viktor Orban la Beijing. „Relația cu Ungaria ne aduce satisfacție”

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban dă mâna cu Vladimir Putin
Viktor Orban îl salută pe Vladimir Putin la summit-ul economic Belt and Road al Chinei. Foto: Profimedia Images

Dictatorul rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit, marți, la Beijing, cu singurul său aliat din Uniunea Europeană, premierul ungar,Viktor Orban. Putin și Orban și-au reafirmat „angajamentul comun” pentru legături bilaterale strânse, în ciuda tensiunilor internaționale legate de războiul din Ucraina, relatează Reuters.

Ungaria a rămas singurul prieten din UE al regimului criminal de la Kremlin și vreme de luni de zile s-a opus mai multor inițiative pentru pedepsirea Rusiei și ajutorarea Ucrainei.

Ungaria încă cumpără petrol și gaze în cantități mari din Rusia, iar Orban i-a spus lui Putin că nu a vrut niciodată să se opună regimului său și că încearcă să „protejezerelațiile bilaterale cu acesta.

Orban s-a întâlnit cu Putin la Beijing, acolo unde cei doi participă la forumul economic Belt and Road al Chinei, unul dintre principalele motoare de expansiune propagandistică și economică ale regimului dictatorului Xi Jinping.

„În ciuda faptului că în condițiile geopolitice de astăzi oportunitățile pentru menținerea contactelor și dezvoltării relațiilor sunt foarte limitate, în orice caz, ne aduce doar satisfacție faptul că relațiile noastre cu multe țări europene sunt meținute și dezvoltate. Una dintre aceste țări este Ungaria”, i-a spus dictatorul rus lui Orban.

Ungaria lui Orban este singura țară UE care mai cultivă relații strânse cu regimul criminal de la Kremlin și este văzută ca principal adversar față de o decizie ce trebuie luată în decembrie, legată de deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Pentru o astfel de decizie e nevoie de susținerea unanimă a celor 27 de membri.

Într-o încercare de a-l convinge pe Orban să accepte deschiderea negocierilor, Comisia Europeană ia în considerare deblocarea a miliarde de euro în fonduri europene pentru Ungaria, înghețate de-a lungul anilor din cauza acțiunilor anti-democratice ale lui Orban și a erodării statului de drept în Ungaria.

Conform purtătorului de cuvânt al lui Orban, Bertalan Havasi, premierul ungar a discutat cu Putin despre livrările de gaze și petrol și despre situația legată de energia nucleară. Pe baza unui contract din 2014, compania rusească de stat Rosatom construiește o centrală nucleară în Ungaria.

Havasi a spus că Orban a subliniat, în discuția sa cu Putin, că este crucial pentru Europa, inclusiv pentru Ungaria, ca sancțiunile împotriva Rusiei și luptele din Ucraina să se încheie, și ca fluxul de refugiați să se oprească.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”