Putin spune că Rusia a efectuat cu succes un test cu „o salvă” de rachete hipersonice

Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia images

Vladimir Putin a anunțat, vineri, că Rusia a efectuat un test reușit cu „o salvă” de rachete hipersonice Zirkon, un tip de armă descris de Kremlin drept „invizibil” și care se află în centrul unei curse a a înarmării între puterile militare majore ale lumii.

„În această noapte, la primele ore ale zilei, a fost efectuat un tir cu o salvă a sistemului hipersonic Zirkon”, a declarat preşedintele rus cu prilejul unei reuniuni guvernamentale transmise la televiziune. Operaţiunea s-a desfăşurat „cu succes”, a precizat el. „Este un mare eveniment pentru ţară şi o etapă semnificativă pentru întărirea securităţii Rusiei şi a capacităţilor sale de apărare”, a adăugat Putin, fără a da alte detalii.

Potrivit mai multor media din Rusia, este pentru prima dată când Moscova anunţă lansarea unei „salve” de rachete Zirkon. Prima lansare oficială a unei rachete Zircon a avut loc în octombrie 2020. Alte teste au mai avut loc ulterior în zona arctică rusă, mai ales de pe fregata Amiral Gorşkov şi de un submarin imersat. Precedentul test cu o astfel rachetă avusese loc la 16 decembrie.

În contextul tensiunilor cu occidentali, mai ales cu SUA, Rusia şi-a înmulţit anunţurile privind punerea la punct de noi arme, prezentate de Putin ca „invincibile”, precum Zirkon.

Această rachetă, cu o rază maximă de acţiune de circa 1.000 km, urmează să echipeze navele de suprafaţă şi submarinele flotei ruse.

Primele rachete hipersonice din noua generaţie Avangard, capabile să atingă viteza de Mach 27 şi să schimbe direcţia şi altitudinea, au intrat în serviciul armatei ruse în decembrie 2019.

Rusia încearcă şi să-şi dezvolte armele utilizabile în spaţiul extraterestru.

La mijlocul lunii noiembrie, a pulverizat un vechi satelit sovietic pe orbită, provocând furia Occidentului, care a acuzat-o că a pus în pericol Staţia spaţială internaţională (ISS).

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie