Putin susţine că are „probe documentare” că în Ucraina au fost create „componente pentru arme biologice”

Data publicării:
Vladimir Putin la birou gesticuleaza
Vladimir Putin. Foto: Kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut luni că în Ucraina au fost creaţi compuşi pentru arme biologice şi că în timpul „operaţiunii militare speciale” Rusia a obţinut „probe documentare” cu privire la astfel de activităţi desfăşurate pe teritoriul ucrainean cu sprijinul SUA.

„Acum, în timpul operaţiunii speciale în Ucraina, am obţinut probe documentare că în apropierea frontierelor noastre au fost create în esenţă componente pentru arme biologice”, a declarat Vladimir Putin luni, la Kremlin, în timpul unui summit al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), scrie EFE, potrivit Agerpres.

Conform preşedintelui rus, în plus faţă de aceste activităţi, care contravin convenţiilor ce interzic armele biologice şi toxice, în respectivele instalaţii „se elaborau metode şi mecanisme pentru destabilizarea situaţiei epidemiologice în spaţiul postsovietic”.

Putin a insistat că din acest motiv trebuie acordată o atenţie specială chestiunii securităţii biologice în spaţiul OTSC, organizaţie ce reuneşte Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

„De mult timp am activat alarmele despre activităţile biologico-militare ale SUA în spaţiul postsovietic”, a spus Putin la începutul summitului, organizat cu ocazia aniversării a 30 de ani de la crearea OTSC.

El a adăugat că în această „regiune comună” Pentagonul „a creat zeci de laboratoare biologice şi centre care nu se ocupau de acordarea de asistenţă medicală pentru populaţia ţărilor unde îşi desfăşurau activităţile”.

„Principalul lor scop era de a culege material biologic şi de a studia, pentru propriile obiective, caracterul specific al răspândirii virusurilor şi bolilor periculoase”, a menţionat liderul de la Kremlin.

Prin urmare, el le-a cerut preşedinţilor celorlalte state din OTSC să sprijine o iniţiativă a Rusiei de a crea un organism dedicat acestei problematici în cadrul organizaţiei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu soţia lui Dragoș Pavăl! Cum arată cea care îi este alături de ani de zile patronului...
Digi FM
Ce avere a strâns Diogo Jota. Soția și cei trei copii ai săi vor moșteni totul după moartea prematură a...
Pro FM
Toți ochii pe Mădălina Ghenea! Românca, îmbrăcată în rochie elegantă cu corset, gazda unei gale și diva...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Piața imobiliară, în fierbere: apartamentele cu 3 camere din București se apropie de 200.000 de euro. Cu cât...
Newsweek
În ce județe s-au emis treceri la pensie limtă de vârstă? Deciziile au ajuns cu 11 luni întârziere
Digi FM
Ce medie a avut fiica lui Dan Negru la Evaluarea Națională. Prezentatorul e un tată mândru: „I-am crescut...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Denise Richards, fosta soție a lui Charlie Sheen, din nou singură. Aaron Phypers a depus actele de divorț...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie