Live Text Situația de la centrala nucleară de la Zaporojie stârnește îngrijorări tot mai mari. Zelenski s-a întâlnit cu Erdogan și Guterres

Data actualizării: Data publicării:
A Russian serviceman patrols the territory of the Zaporizhzhia Nuclear Power Station in Energodar.
În primele zile ale lunii martie, forțele ruse ocupă regiunea Herson și o mare parte a regiunii vecine Zaporojie, inclusiv centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa.. Foto: Profimedia Images
Din articol
Rușii anunță că ucrainenii bombardează Energodar TASS: Ucrainenii ar fi încercat să bombardeze Podul lui Putin, dar apărarea antiaeriană rusă a funcționat Explozii în apropiere de Sevastopol Explozii pe teritoriul rus, în regiunea Belgorod Zelenski respinge orice negociere cu Rusia, dacă trupele nu se retrag Turcia vrea să fie mediator între Rusia și Ucraina ONU promite accelerarea exporturilor de cereale ucrainene Erdogan este îngrijorat de „un nou Cernobîl” Antonio Guterres: Orice avarie la Zaporojie ar fi o sinucidere Ucraina susține că Rusia ar pregăti pentru vineri o provocare la Zaporojie Nou bilanț la Harkov: 12 morți Mihailo Podoliak: Rusia vrea să transforme Harkovul într-un nou Alep Ministerul rus al Apărării amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala Zaporojie. Pe harta țărilor vizate de ruși este și România Erdogan s-a întâlnit cu Zelenski la Liov Rusia respinge propunerea ONU de a demilitariza centrala de la Zaporojie Rusia anunță că ar putea închide centrala nucleară Zaporojie și dă vina pe bombardamentele ucrainene Încă o navă care transporta cereale a părăsit portul ucrainean Ciornomorsk Patru persoane ucise și 20 rănite în Harkov după bombardamentul rusesc de joi dimineață Explozii la un depozit de muniții din Donețk ISW: Rușii își schimbă narațiunea după loviturile din Crimeea. Rezidenții ceceni, nemulțumiți de Ramzan Kadîrov „Lovitură de 3 puncte”: Momentul în care o dronă ucraineană reușește să lanseze o grenadă chiar prin trapa deschisă a unui tanc rusesc Noile „arme minune” ale armatei lui Putin: Un câine-robot „ninja” fabricat în China și un camion fără șofer Un fost parașutist rus a expus „putregaiul” invaziei din Ucraina: „Nu văd dreptate. De ce avem nevoie de acest război?” 8 oameni morți și peste 30 răniți într-un nou atac al rușilor în Harkov Războiul este într-un „blocaj strategic” (consilier prezidențial) Zelenski cere Moscovei să predea controlul centralei nucleare Zaporojie Întâlnire Zelenski, Guterres și Erdogan, la Liov Câteva dintre cele mai importante informații din ziua precedentă:

Atacuri cu rachete lansate de armata rusă noaptea precedentă și joi dimineață asupra celui de-al doilea oraș ucrainean ca mărime, Harkov, au ucis cel puțin 12 persoane și au rănit mai multe, spun oficialii Kievului. Un consilier al lui Volodimir Zelenski spune că războiul se află într-un „blocaj strategic” pentru ruși și că aceștia au avansat puțin pe linia frontului. Ministerul ucrainean al Apărării a transmis că forțele ruse mutau aeronave în alte locații din Crimeea departe de raza de atac a forțelor Kievului, ca urmare a recentelor lovituri din peninsulă. La Liov, au avut loc discuții între secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Volodimir Zelenski și Recep Tayyip Erdogan, iar situația de la centrala Zaporojie devine tot mai tensionată și stârnește îngrijorare.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rușii anunță că ucrainenii bombardează Energodar

ACTUALIZARE 23:50 Agenția rusă TASS susține că ucrainenii au început să bombardeze, joi seara, orașul Energodar, la periferia căruia se află centrala de la Zaporojie.

Vladimir Rogov, membru al administrației instalate de ruși în regiunea Zaporojie, a anunțat pe Telegram că armata ucraineană folosește „masiv” artileria la Energodar.

El spune că bombardamentul de la Energodar a început la ora locală 22:50. „Au fost cel puțin șapte lovituri asupra orașului și a zonelor învecinate. Focul provine de la artilerie”, a precizat el pentru corespondentul TASS.

TASS: Ucrainenii ar fi încercat să bombardeze Podul lui Putin, dar apărarea antiaeriană rusă a funcționat

Sistemul de apărare antiaeriană din Kerci s-a declanșat joi, anihilând o operațiune a Ucrainei de bombardare a Podului Crimeea, susține un oficial al administrației ruse din regiune citat de TASS.

Serviciul de presă al administrației din Kerci a declarat că sunetul a fost asemănător cu un tunet și s-au declanșat alarmele mașinilor.

Traficul pe podul din Crimeea, care leagă peninsula de Rusia, se desfășoară în regim normal, susțin oficialii locali, în condițiile în care în ultimele zile au fost filmate cozi de mașini ale locuitorilor ruși care părăsesc regiunea de teama atacurilor ucrainene.

Explozii în apropiere de Sevastopol

Cel puţin patru explozii s-au produs joi într-o zonă din apropierea principalului aeroport militar rusesc Belbek, situat la nord de Sevastopol, în peninsula Crimeea, informează Reuters, care citează trei surse locale.

Apărarea antiaeriană rusă ar fi doborât o dronă în apropierea aeroportului Belbek din nord-vestul Sevastopolului, a declarat guvernatorul orașului, Mihail Razvojaiev, citat de agenția rusă RIA.

„Nu există pagube și nimeni nu a fost rănit”, a anunțat el pe canalul său Telegram. „Vă rugăm să vă păstrați calmul și să vă informați din surse verificate”, a adăugat guvernatorul.

Explozii pe teritoriul rus, în regiunea Belgorod

ACTUALIZARE 22:10 Locuitorii a două sate din sudul Rusiei, de lângă frontiera cu Ucraina, au fost evacuaţi joi după ce un depozit de muniţii din apropiere a luat foc, a anunţat un oficial, precizând că nicio persoană nu a fost rănită, transmite Reuters.

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a afirmat într-un comunicat că serviciile de urgenţă investighează cauza incendiului produs în apropierea aşezărilor Tomonovo şi Soloti, la 15 km de Ucraina. El nu a dat alte detalii.

Un site de ştiri ucrainean popular a postat un video care ar arăta o imensă minge de foc degajând o coloană de fum de la baza respectivă. Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent autenticitatea înregistrării.

Rusia a acuzat marţi un sabotaj la un depozit de muniţii din Crimeea anexată, ce a provocat o serie de explozii.

Săptămâna trecută, explozii au fost semnalate la o bază militară din Crimeea, pe care Moscova le-a atribuit atunci unui accident.

Guvernatorul Gladkov a acuzat în lunile trecute forţele ucrainene pentru o serie de explozii în Belgorod şi în împrejurimile localităţii, care se află la circa 650 km sud de Moscova.

Zelenski respinge orice negociere cu Rusia, dacă trupele nu se retrag

ACTUALIZARE 22:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus joi orice negociere de pace cu Moscova fără retragerea prealabilă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Oameni care ucid, violează, lovesc oraşele noastre civile cu rachete de croazieră în fiecare zi nu pot să dorească pacea. Ei ar trebui mai întâi să plece de pe teritoriul nostru, pe urmă vom vedea”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă, în care a maik spus că „nu are încredere în Rusia”.

Zelenski a susţinut joi, la Lviv, în vestul Ucrainei, o conferinţă de presă comună cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi cu secretarul general al ONU, António Guterres.

Turcia vrea să fie mediator între Rusia și Ucraina

Turcia insistă că războiul din Ucraina ar trebui soluţionat pe căi diplomatice şi că Ankara poate ajuta ca mediator, a indicat joi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, într-o conferinţă de presă la Lviv, în Ucraina, transmite dpa.

„Suntem pregătiţi să acţionăm ca facilitator sau mediator către obiectivul de resuscitare a negocierilor în parametrii care s-au conturat la Istanbul”, a afirmat Erdogan, potrivit declaraţiilor publicate de Preşedinţia turcă.

„Ceea ce contează este să găsim calea cea mai scurtă şi mai justă spre masa negocierilor”, a mai spus preşedintele turc, adăugând că va discuta alte detalii cu omologul său rus Vladimir Putin.

ONU promite accelerarea exporturilor de cereale ucrainene

ACTUALIZARE 21:20 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a promis joi că organizaţia sa va depune eforturi pentru a „intensifica” exporturile de cereale ucrainene înainte de sosirea iernii, acestea fiind cruciale pentru aprovizionarea cu alimente a multor ţări africane, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Vom face tot ce se poate pentru intensificarea operaţiunilor noastre pentru a face faţă dificultăţilor iernii care vine”, a declarat Guterres în finalul întâlnirii trilaterale de la Liov cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi cel turc, Recep Tayyip Erdogan.

În total, 25 de nave încărcate cu cereale au părăsit până în prezent porturile ucrainene de la semnarea unui acord între Kiev şi Moscova sub egida ONU şi a Turciei.

Blocarea acestor exporturi timp de mai multe luni după invazia rusă în Ucraina a provocat o explozie a preţurilor la produsele alimentare şi a generat temeri privind foametea în unele ţări.

Nu există o soluţie la criza alimentară mondială fără a garanta accesul mondial deplin la produsele alimentare ucrainene şi la alimentele şi îngrăşămintele din Rusia, a subliniat Guterres joi. El a salutat „începutul stabilizării” pieţelor în acest sector după acordul între Rusia şi Ucraina, doi dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume.

„Să nu ne facem iluzii: mai este un lung drum de parcurs înainte ca aceasta să se traducă în viaţa de zi cu zi a oamenilor, în brutăriile lor şi în pieţe”, a nuanţat secretarul general al ONU, menţionând „lanţurile de aprovizionare perturbate” şi „costuri inacceptabile la energie şi transport”.

Erdogan este îngrijorat de „un nou Cernobîl”

ACTUALIZARE 21:00 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat împreună cu secretarul general al ONU la Liov, unde s-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, a afirmat joi că țara sa susține Ucraina şi s-a arătat îngrijorat de pericolul unui „nou Cernobîl”, referindu-se la situaţia tensionată de la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de Rusia, relatează agențiile AFP și dpa, preluate de Agerpres.

„În contextul în care ne continuăm eforturile pentru identificarea unei soluţii, am fost şi continuăm să fim alături de prietenii noştri ucraineni”, a afirmat Recep Tayyip Erdogan într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Ne-am exprimat preocupările privind luptele în desfăşurare din jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Nu vrem să trecem printr-un nou Cernobîl”, a mai spus Erdogan, potrivit unor extrase postate pe Twitter de echipa sa de comunicare.

Antonio Guterres: Orice avarie la Zaporojie ar fi o sinucidere

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi că orice avarie adusă centralei nucleare de la Zaporojie ar fi o „sinucidere”, în contextul în care Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardarea sitului. „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: orice potențială avarie la Zaporojie ar fi o sinucidere”, a declarat Guterres, cerând încă o dată la „demilitarizarea” centralei, o propunere respinsă până acum de Rusia.

Declarându-se „grav preocupat” de situaţia de la cea mai mare centrală nucleară din Europa, Guterres a cerut ca aceasta să nu fie utilizată pentru „indiferent care operaţiune militară”.

„Este necesar un acord de urgenţă pentru a restabili Zaporojie ca infrastructură pur civilă şi pentru a asigura securitatea regiunii”, a insistat Guterres.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aunțat că a convenit asupra parametrilor unei posibile misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Zaporojie în cadrul discuţiilor de la Liov cu preşedintele turc şi secretarul general al ONU.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a anunţat, la rândul său, pe Twitter că directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, i-a spus că este pregătit să se deplaseze la centrala din Zaporojia în fruntea unei delegaţii. „Mi-a comunicat că este pregătit, la invitaţia Ucrainei, să conducă o delegaţie a AIEA la centrala nucleară din Zaporojie”, a subliniat Kuleba.

Zelenski a mai spus că Rusia trebuie să-şi retragă imediat forţele şi să înceteze bombardamentele din perimetrul centralei din sudul Ucrainei.

Ucraina susține că Rusia ar pregăti pentru vineri o provocare la Zaporojie

Rusia ar putea pregăti o provocare pentru vineri la centrala nucleară din Zaporojie, situată în oraşul Energodar, în sudul Ucrainei, după ce joi Ministerul rus al Apărării a anunţat că Ucraina este cea care intenţionează să comită provocări la această centrală, vizată de numeroase bombardamente în ultima vreme, au relatat agenţiile de presă Unian şi Reuters, citând Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării.

„Ocupanţii au anunţat pe neaşteptate 'zi liberă' (pentru vineri) la centrala nucleară din Zaporojie. Astfel, la 19 august aici se va afla doar personalul operaţional. Intrarea va fi închisă pentru toţi ceilalţi angajaţi”, susține serviciul de informaţii al armatei ucrainene într-o postare pe aplicaţia Telegram. Aceeași sursă susține că din informaţiile de care dispune, reprezentanţi ai Rosatom (agenţia nucleară rusă), care s-au aflat în ultimul timp permanent la centrală, au părăsit „urgent” teritoriul obiectivului.

Joi, Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina ar pregăti o „provocare răsunătoare” la centrală cu ocazia vizitei secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în Ucraina. Potrivit Moscovei, unităţi de artilerie ucrainene plănuiesc să tragă asupra centralei şi apoi să acuze Rusia că a provocat un accident nuclear, notează AFP, preluată de Agerpres.

În acelaşi timp, responsabilii GUR nu exclud ca, după un bombardament puternic asupra centralei, inamicul să ridice miza şi să organizeze un adevărat atac terorist la cea mai mare centrală nucleară din Europa, chiar dacă acesta ar coincide cu vizita lui Guterres în Ucraina.

Nou bilanț la Harkov: 12 morți

ACTUALIZARE 18:30 Cel puţin 12 persoane, între care un copil, şi-au pierdut viaţa în urma bombardamentelor efectuate în seara zilei de miercuri şi joi dimineaţă de forţele ruse asupra Harkovului, centrul administrativ al regiunii omonime din nord-estul Ucrainei, a relatat joi agenţia de presă ucraineană Ukrinform, actualizând un bilanț precedent.

Trupele de ocupaţie ruse continuă bombardarea masivă a Harkovului. După o lovitură devastatoare cu o rachetă Iskander miercuri seara, în jurul orei locale 21:30, oraşul a fost atacat din nou cu rachete joi dimineaţă, la fel ca în seara precedentă. A fost avariată o pensiune, iar în locurile în care au căzut rachetele au izbucnit incendii, scrie agenţia ucraineană de presă.

Numărul persoanelor rănite este de ordinul zecilor, cel puţin 35, între care copii şi persoane în vârstă, conform autorităţilor locale.

„Noaptea trecută şi această dimineaţă au fost cele mai tragice momente la Harkov de la începutul războiului”, a declarat primarul ucrainean al oraşului, Igor Terehov, semnalând că vineri va fi o zi de doliu în memoria victimelor.

Situat la aproximativ 40 de km de frontiera cu Rusia, acest oraş, al doilea ca mărime din Ucraina, este cu regularitate vizat de către armata rusă, care nu a reuşit niciodată să-l cucerească. Sute de civili au fost ucişi în regiunea omonimă, potrivit autorităţilor.

Racheta Iskander a lovit miercuri seara o clădire cu trei etaje, fostă pensiune pentru persoane cu deficienţe de auz, în prezent fiind clădire rezidenţială. Printre victimele salvate se numără şi persoane cu dizabilităţi.

Clădirea parţial distrusă în urma bombardamentelor ruseşti de joi dimineaţă era o pensiune cu patru etaje.

Mihailo Podoliak: Rusia vrea să transforme Harkovul într-un nou Alep

Rusia vrea să transforme Harkovului în Alep-2016, în Groznîi-1996 sau Varşovia-1945, a reacţionat pe contul său de Twitter Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, citat de Unian.

„Harkov. 175 de zile de groază. Teroare zilnică, lovituri cu rachete asupra zonelor rezidenţiale şi civililor. Rusia vrea să transforme Harkovul în Alep-2016, Groznîi-1996 sau Varşovia-1945 şi se delectează cu sânge în transmisiune directă. Toţi cei care continuă să aibă de a face cu Moscova sunt complici la această crimă”. susţine Podoliak în postarea sa.

Aceste atacuri ruseşti în nord-estul Ucrainei, dar şi în alte părţi ale ţării au avut loc înaintea întâlnirii de la Liov dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Ministerul rus al Apărării amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala Zaporojie. Pe harta țărilor vizate de ruși este și România

ACTUALIZARE 17:30 Ministerul Apărării din Rusia a publicat joi și o hartă cu țările care ar putea fi afectate de radiații în cazul eliminării a 25% din conținutul radioactiv al unui reactor nuclear de la Zaporojie. În scenariul prezentat de ruși, citat de Ria Novosti, norul radioactiv ar acoperi integral Republica Moldova, jumătate din România și părți din Belarus, Slovacia, Germania și Polonia.

De la sfârşitul lunii iulie, Rusia şi Ucraina se învinuiesc reciproc pentru tirurile care au vizat centrala, ceea ce a suscitat temeri privind posibilitatea producerii unei catastrofe.

ONU trebuie „să asigure securitatea acestui obiectiv strategic, demilitarizarea sa şi eliberarea sa completă de trupele ruse”, a declarat joi după-amiază preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la finalul întrevederii cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. El a denunţat „teroarea deliberată” provocată de Rusia, care „poate avea consecinţe catastrofale majore pentru lumea întreagă”, potrivit AFP.

Anterior, Ministerul rus de Externe a respins propunerea ONU privind instituirea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare din Zaporojie, calificând-o drept „inacceptabilă”.

Erdogan s-a întâlnit cu Zelenski la Liov

ACTUALIZARE 16:40 Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi-a început deja întâlnirea bilaterală cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Palatul Potocki din oraşul Liov, în vestul Ucrainei, a transmis joi agenţia turcă Anadolu, citată de EFE, potrivit Agerpres.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Erdogan s-a deplasat cu avionul de la Ankara până în oraşul polonez Rzeszow, situat la circa 80 km de graniţa cu Ucraina, iar de acolo cu maşina până la Liov, o călătorie de aproximativ 150 de km în total, potrivit agenţiei de presă turce.

După ce a depus o jerbă de flori la cimitirul-muzeu Lychakiv, una dintre cele mai impunătoare necropole din Europa, Erdogan s-a întâlnit cu Zelenski cu puţin timp înainte de amiază pentru a discuta despre relaţiile bilaterale.

Erdogan a sosit în Ucraina însoţit nu doar de cinci miniştri - de externe, al apărării, energiei, agriculturii şi comerţului - dar şi de Haluk Bayraktar, directorul general al companiei turce Baykar, fabricantul dronei Bayraktar TB2, una dintre armele pe care Ucraina le foloseşte cel mai eficient pentru a opune rezistenţă agresiunii ruse.

Începând cu 13:00 GMT, cei doi preşedinţi se reunesc cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru a discuta despre măsuri diplomatice destinate să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, precum şi situaţia îngrijorătoare de la centrala nucleară din Zaporojie, care în ultimul timp a fost vizată de atacuri, pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc. De asemenea, se va face o evaluare a programului privind exportul ucrainean de cereale, conform acordului semnat între Kiev şi Moscova luna trecută.

Potrivit presei turce, Guterres va efectua vineri o vizită la Odesa, oraş-port în sudul Ucrainei, iar sâmbătă se va deplasa la Istanbul pentru o vizită la Centrul Comun de Coordonare (JCC), înfiinţat luna trecută în metropola de pe Bosfor pentru a inspecta navele implicate în programul menţionat.

Rusia respinge propunerea ONU de a demilitariza centrala de la Zaporojie

ACTUALIZARE 15:25 Ministerul de Externe al Rusiei a respins joi o propunere a secretarului general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, de a demilitariza zona din jurul centralei nucleare Zaporojie, controlată de ruși, din sudul Ucrainei.

În timpul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Ivan Nechaev a declarat că propunerile sunt „inacceptabile”.

Centrala nucleară Zaporizhzhia a fost capturată de Rusia în martie. Instalația rămâne aproape de linia frontului și a fost atacată în mod repetat în ultimele săptămâni, stârnind temeri în legătură cu un posibil dezastru nuclear.

Atât Ucraina, cât și Rusia s-au acuzat reciproc de bombardarea centralei.

Rusia anunță că ar putea închide centrala nucleară Zaporojie și dă vina pe bombardamentele ucrainene

ACTUALIZARE 14:35 Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a declarat joi că ar putea închide centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, dacă forţele ucrainene vor continua să bombardeze obiectivul, în timp ce Kievul neagă că ar fi întreprins astfel de atacuri, informează Reuters. 

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Forţelor de apărare radioactivă, chimică şi biologică din armata rusă, general-locotenentul Igor Kirillov, a afirmat că sistemele de suport ale centralei nucleare Zaporojie au fost avariate din cauza bombardamentelor. 

Ukraine Russia Military Operation
Centrala nucleară de la Zaporojie se află din luna martie sub controlul armatei ruse. Foto: Profimedia Images

Potrivit lui Kirillov, în cazul în care un accident ar avea loc la centrală, norul radioactiv va acoperi Germania, Polonia şi Slovacia. Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. 

Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear, scrie Agerpres. 

Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.

Citește continuarea AICI

Încă o navă care transporta cereale a părăsit portul ucrainean Ciornomorsk

ACTUALIZARE 14:20 Încă o navă care transporta cereale a părăsit portul ucrainean Ciornomorsk, a anunțat joi Ministerul turc al Apărării, ridicând la 25 numărul total de nave care au plecat încărcate în cadrul acordului de export de cereale negociat de ONU.

Nava I Maria, sub pavilion Belize, transportă porumb, a precizat ministerul, adăugând că alte patru nave vor sosi joi în porturile ucrainene pentru a fi încărcate cu cereale.

Patru persoane ucise și 20 rănite în Harkov după bombardamentul rusesc de joi dimineață

ACTUALIZARE 13:55 Patru persoane au fost ucise şi 20 rănite joi dimineaţă în bombardamentele armatei ruse împotriva oraşului ucrainean Harkov şi unei localităţi din apropiere, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile regionale, transmite AFP.

„În jurul orei 04:30 (01:30 GMT), inamicul a lansat opt rachete din oraşul Belgorod (în Rusia) către Harkov”, a indicat pe Telegram guvernatorul regiunii, Oleh Sinehubov.

„În cartierul Slobiţki, una dintre rachete a atins un imobil rezidenţial. Clădirea este parţial distrusă. Potrivit datelor preliminare, două persoane sunt decedate şi 18 au fost rănite, dintre care doi copii”, a menţionat el.

Acesta a adăugat că în jurul orei 04:00 un atac cu rachete a vizat orăşelul Krasnograd, situat la 80 de kilometri sud de Harkov, alte două persoane pierzându-şi viaţa. Două persoane, printre care un copil de 12 ani, au fost rănite, transmite Agerpres.

Explozii la un depozit de muniții din Donețk

ACTUALIZARE 10:34 Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu ceea ce par a fi explozii la un depozit de muniții din Donețkul ocupat, într-o localitate aflată la circa 20 de kilometri de granița cu Rusia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ISW: Rușii își schimbă narațiunea după loviturile din Crimeea. Rezidenții ceceni, nemulțumiți de Ramzan Kadîrov

ACTUALIZARE 10:30 În evaluarea de miercuri noapte spre joi dimineață, Institutul pentru Studiul războiului din Washington (ISW) transmite că actualul comandament militar rus își pierde probabil din ce în ce mai mult încrederea în securitatea Crimeei, în urma recentelor lovituri ucrainene asupra obiectelor militare rusești din Crimeea.

Surse rusești citat de ISW au raportat miercuri că viceamiralul Viktor Sokolov l-a înlocuit pe amiralul Igor Osipov în funcția de comandant al Flotei Mării Negre cu baza în Crimeea.

Concluziile raportului ISW:  

  • Conducerea militară rusă susține în mod fals că recentele atacuri asupra obiectelor militare rusești din Crimeea sunt atacuri teroriste pentru a deturna apelurile de a desemna Rusia drept stat sponsor al terorismului.
  • Forțele Moscovei au încercat mai multe atacuri nereușite în apropierea graniței dintre Harkov și regiunea Donețk, în zone forestiere dificile din punct de vedere tactic. Trupele ruse au continuat să atace fără succes așezări la sud-est de Siversk și au lansat mai multe atacuri la nord-est și la sud de Bahmut și încearcă probabil să îmbunătățească pozițiile tactice în apropiere de Horlivka.
  • Forțele ruse au obținut câștiguri limitate la nord-vest de orașul Donețk și în apropierea graniței administrative dintre regiunile Zaporojie și Donetsk.
  • Armata de invazie se pregătește probabil să își apere liniile de comunicații terestre în triunghiul Melitopol-Tokmak-Berdiansk prin minarea așezărilor de pe linia de front din estul regiunii Zaporojie.
  • Regiunile rusești continuă să formeze noi unități de voluntari și să facă campanii de recrutare, dar ce se confruntă cu dificultăți de a găsi personal dispus să lupte. Autoritățile de ocupație rusești se străduiesc să sporească măsurile de control în teritoriile ocupate pe fondul creșterii activității partizanilor.
FGM-148 Javelin launcher
Se intensifică atacurile în Crimeea ocupată de ruși. Foto: Profimedia Images

Citește continuarea AICI

„Lovitură de 3 puncte”: Momentul în care o dronă ucraineană reușește să lanseze o grenadă chiar prin trapa deschisă a unui tanc rusesc

ACTUALIZARE 10:56 O dronă ucraineană a reușit să lanseze o grenadă chiar printr-una din trapele deschise de pe turela unui tanc al armatei ruse. 

Explozia a provocat detonarea întregii muniții de la bord. Imaginile, publicate pe rețelele sociale, arată cum drona se poziționează deasupra tancului - care pare a fi deja abandonat - și lansează precis o grenadă care, conform site-ului Ukraine Weapons Tracker este una de fabricație americană M4301 A1 HEDP. 

Un alt tanc rusesc, model T-72B3 este atacat similar, însă grenada ratează trapa și lovește partea laterală a turelei, ceea ce provoacă explozia blindajului reactiv, fără a produce daune mașinii de luptă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește continuarea AICI

Noile „arme minune” ale armatei lui Putin: Un câine-robot „ninja” fabricat în China și un camion fără șofer

ACTUALIZARE 10:00 Un „câine-robot” cu un lansator de grenade antitanc în spinare este una dintre „revelațiile” expoziției de armament „Armata 2022”, organizată în aceste zile la Moscova, ocazie cu care dictatorul rus Vladimir Putin a declarat că „Rusia are cel mai modern armament”. Câinele-robot este „îmbrăcat” într-un costum negru și are inclusiv o „cagulă” similară luptătorilor ninja. În realitate, rolul acestui „costum tactic” este de a masca exoscheletul unui robot bionic produs în China, care poate fi cumpărat de pe AliExpress (serviciu de comerț online al companiei chineze AliBaba) cu puțin peste 3.700 de dolari, conform publicației The Drive. 

Publicația notează că atât autoritățile de la Moscova cât și companiile de armament rusești au o veritabilă „tradiție” în privința exagerărilor referitoare la capacitățile și performanțele reale ale sistemelor de armament ale Rusiei.

câine-robot armata rusă
Câinele-robot al armatei ruse seamănă cu unul produs de China și care poate fi cumpărat de pe site-ul AliExpress cu aproape 3.700 de dolari. Foto: Captură Twitter/Rob Lee

Citește continuarea AICI

Un fost parașutist rus a expus „putregaiul” invaziei din Ucraina: „Nu văd dreptate. De ce avem nevoie de acest război?”

ACTUALIZARE 09:50 Pavel Filatiev, un fost parașutist rus care a luptat în Ucraina, a expus „putregaiul” invaziei într-un document de 141 de pagini postat pe Vkontakte, echivalentul rusesc al Facebook. Știa care vor fi consecințele. A înțeles că riscă închisoarea, că va fi numit trădător și va fi ocolit de foștii săi camarazi de arme. Mama lui îl îndemnase să fugă din Rusia cât mai putea. Dar și-a asumat riscul, relatează The Guardian. 

„Nu văd dreptate în acest război. Nu văd adevărul aici”, a spus el, în primul interviu față în față cu un jurnalist de când s-a întors din războiul din Ucraina. „Nu mi-e frică să lupt în război. 

Dar trebuie să simt că există dreptate, să înțeleg că ceea ce fac este corect. Și cred că totul eșuează nu numai pentru că guvernul a furat totul, ci pentru că noi, rușii, nu simțim că ceea ce facem este corect”, spune el. 

DPR Russia Ukraine Military Operation Azovstal
Militari ruși în Ucraina. Foto: Profimedia Images

În urmă cu două săptămâni, Filatiev a publicat o „bombă” de 141 de pagini pe Vkontakte: o descriere de zi cu zi a modului în care unitatea sa de parașutisti a fost trimisă în Ucraina, a intrat în Herson și a capturat portul, iar apoi a stat sub focul puternic de artilerie timp de mai bine de o lună, lângă Nikolaev, cum a fost rănit și evacuat cu o infecție oculară. Atunci era deja convins că trebuie să expună putregaiul din miezul invaziei ruse din Ucraina.

Citește continuarea AICI

8 oameni morți și peste 30 răniți într-un nou atac al rușilor în Harkov

ACTUALIZARE 09:40 Un atac cu rachetă lansat de armata rusă în Harkov a ucis cel puțin șapte persoane și a rănit alte 16, spun serviciile de urgență ale statului ucrainean, conform The Guardian.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că un bloc de apartamente a fost „distrus total...Nu vom ierta, ne vom răzbuna”.

Imaginile cu salvatorii care caută prin dărâmături au fost distribuite de serviciile de urgență.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Azi-dimineață, un alt atac a fost raportat asupra al doilea celui mai mare oraș ucrainean.

Potrivit presei locale, o persoană a fost ucisă iar alți 18 au fost răniți.

Kiev Independent citează guvernatorul regional al Harkovului, Oleg Siniehubov, care spune că forțele rusești au lansat rachete asupra Harkov azi-noapte.

Situat la aproximativ 40 de kilometri de graniţa cu Rusia în nord-estul Ucrainei, oraşul Harkov este atacat în mod constant de armata rusă încă de la începutul invaziei, la sfârşitul lunii februarie, dar trupele ruseşti nu au reuşit niciodată să preia controlul asupra oraşului, transmite Agerpres.

Sute de civili au fost ucişi în regiunea Harkov de la începutul războiului, potrivit autorităţilor locale. Forţele ruseşti îşi concentrează în prezent ofensiva în estul şi sudul Ucrainei.

Războiul este într-un „blocaj strategic” (consilier prezidențial)

ACTUALIZARE 09:20 Războiul Rusiei asupra Ucrainei a ajuns la un „blocaj strategic”, spune un consilier ucrainean prezidențial de rang înalt.

„Forțele ruse au avansat doar puțin iar în unele cazuri am avansat noi începând de luna trecută”, a transmis prin mesaj video Oleksi Arestovici. Ceea ce vedem este un «blocaj strategic»”.

Forțele Kievului au declarat joi că au contracarat un atac al rușilor în regiunea Herson din sud.

„Mizele Federației Ruse în acest război au crescut”, a adăugat Arestovici.

Ministerul ucrainean de apărare a transmis că forțele ruse mutau aeronave în alte locații din Crimeea departe de raza de atac a forțelor ucrainene, ca urmare a recentelor lovituri din peninsulă.

„Rușii își mută de urgență avioanele și elicopterele adânc în peninsula și către aerodromurile Federației Ruse ca urmare a atacurilor recente din Crimeea”, a afirmat ministerul într-o informare de noaptea trecută.

„Ocupanții iau măsuri pentru a transfera parțial echipamentul de aviație de pe bazele aeriene aflate pe poziții avansate în Crimeea către bazele de rezervă și pe aerodromurile permanente de pe teritoriul Federației Ruse”, a adăugat sursa.

Zelenski cere Moscovei să predea controlul centralei nucleare Zaporojie

ACTUALIZARE 09:00 Volodimir Zelenski i-a cerut din nou Moscovei să repună imediat centrala nucleară de la Zaporojie sub controlul deplin al Ucrainei, înaintea discuţiilor cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, informează joi dpa.

„Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul centralei nucleare şi al tuturor zonelor învecinate şi să-şi retragă echipamentul militar de la centrală”, a menţionat Zelenski pe Telegram. „Acest lucru trebuie să aibă loc fără niciun fel de condiţionări şi cât mai repede posibil”, a adăugat el.

Potrivit lui Zelenski, diplomaţi şi oameni de ştiinţă ucraineni, precum şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) lucrează în vederea trimiterii unei misiuni a AIEA la centrală.

„Doar transparenţa absolută şi o situaţie aflată sub control la şi lângă centrala nucleară din Zaporojie poate garanta statului ucrainean, comunităţii internaţionale şi AIEA revenirea la o siguranţă nucleară normală”, a mai spus preşedintele ucrainean.

Întâlnire Zelenski, Guterres și Erdogan, la Liov

ACTUALIZARE 08:30 Vizita unei misiuni a AIEA la centrala nucleară de la Zaporojie va fi unul dintre subiectele ce vor fi discutate în timpul unei întrevederi între Zelenski, Guterres şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce va avea loc joi în oraşul Liov din vestul Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderii vor analiza acordul de export de cereale susținut de ONU și vor discuta „nevoia pentru o soluție politică la acest conflict”, transmite The Guardian.

Vineri, secretarul general al ONU va vizita portul Odesa, unde exporturile cu cereale au fost reluate.

Sâmbătă, oficialul ONU va vizita Centrul Comun de Coordonare din Istanbul, care este format din oficiali ruși, ucraineni, turci și din partea ONU, ce supraveghează exporturile de cereale și îngrășăminte din Ucraina pe Marea Neagră.

Câteva dintre cele mai importante informații din ziua precedentă:

  • Ucraina anunţă că a distrus o bază militară rusească în regiunea Herson.
  • NATO cere o inspecţie „urgentă” la centrala nucleară de la Zaporojie.
  • Rusia estimează că prețul de export al gazelor va fi mai mult decât dublu în 2022.
  • Ucrainenii spun că 12 ocupanți ruși au fost uciși într-un atac asupra unei baze din orașul ocupat Nova Kakhovka.
  • Consilierul prezidențial Podolyak a spus că podul lui Putin din Crimeea este construit ilegal.
  • Rusia încearcă să recruteze mercenari din Asia Centrală.

 

Editor : A.C. | M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri