Reacția Kremlinului după dezvăluirile potrivit cărora spioni ruși s-ar afla în spatele „sindromului Havana”

Data publicării:
dmitri peskov portret
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Kremlinul a dezminţit luni că serviciile secrete ruse ar avea vreun rol în aşa-numitul „sindrom Havana”, o serie de afecţiuni bizare suferite de diplomaţi şi spioni americani în lume şi pe care nici Statele Unite nu au reuşit să le elucideze. Reacția Rusiei vine după ce o echipă de jurnaliști de investigație a dezvăluit că în spatele acestei afaceri s-ar afla o unitate de sabotaj din cadrul Serviciului de informaţii militare al Moscovei, GRU.

„Aceasta nu este deloc o temă nouă; de mulţi ani, tema aşa-numitului «Sindrom Havana» a fost exagerată în presă, şi de la bun început a fost însoţită de acuzaţii împotriva părţii ruse”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Dar nimeni nu a publicat sau nu a enunţat vreodată orice probă convingătoare a acestor acuzaţii nefondate. Aşadar, toate acestea nu sunt altceva decât acuzaţii fără fundament ale presei”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Reacţia Moscovei survine după ce un website rus anti-Kremlin stabilit în Letonia, The Insider, citat Reuters, a susţinut că a efectuat împreună cu alte media o investigaţie conform căreia membri ai unei unităţi din cadrul serviciului militar rus de informaţii GRU s-au aflat în zonele unde au survenit acele simptome în rândul diplomaţilor şi spionilor americani, iar membri de rang înalt ai acelei unităţi au primit medalii şi promovări pentru activitatea lor în dezvoltarea unor „arme acustice non-letale”.

Printre simptomele din aşa-numitul „sindrom Havana” au fost observate începând din anul 2016 migrene, greaţă, pierderi de memorie, ameţeli sau halucinaţii auditive. Mai întâi au fost afectaţi membri din personalul ambasadei SUA în Cuba şi familiile acestora, iar ulterior fenomenul a fost observat şi la alte misiuni diplomatice americane.

Statele Unite nu au reuşit să elucideze cauza acestora, dar serviciile secrete americane au concluzionat anul trecut că este „foarte improbabil” ca vreun adversar extern să le fi provocat, estimând drept cauză mai probabilă a respectivelor simptome unele afecţiuni preexistene sau factori de mediu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...