Reacția Rusiei, după ce Biden l-a făcut pe Putin „ticălos nebun”: „O încercare nereușită de a arăta ca un cowboy de la Hollywood”

Data actualizării: Data publicării:
dmitri peskov
Dmitri Peskov spune că remarca lui Biden nu face cinste SUA. FOTO: Profimedia Images

Kremlinul a declarat joi că remarca liderului de la Casa Albă, Joe Biden, la adresa preşedintelui rus, Vladimir Putin, nu face cinste SUA şi celor care utilizează un astfel de limbaj şi consideră că a fost o încercare nereuşită a preşedintelui american de a apărea ca un „cowboy de la Hollywood”, relatează Reuters.

Biden l-a numit miercuri pe Putin un „ticălos nebun” la un eveniment legat de strângerea de fonduri pentru alegeri la San Francisco, avertizând că ameninţarea unui conflict nuclear există permanent, dar că ameninţarea existenţială pentru omenire este schimbarea climatică.

Expresia folosită de Biden în limba engleză a fost „crazy SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, care poate fi tradusă prin „nenorocit”, „ticălos” sau „fiu de căţea”.

„Este puţin probabil ca utilizarea unui astfel de limbaj împotriva şefului unui alt stat de către preşedintele Statelor Unite ale Americii să îl afecteze pe preşedintele nostru, preşedintele Putin. Dar nu le face cinste celor care utilizează un astfel de vocabular”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

Peskov a declarat că remarca a fost „probabil un fel de încercare de a arăta ca un cowboy de la Hollywood”.

„Dar, sincer, nu cred că este posibil. A folosit oare vreodată domnul Putin un cuvânt grosolan la adresa dumneavoastră? Asta nu s-a întâmplat niciodată. Prin urmare, cred că un astfel de vocabular este degradant pentru America însăşi”, a purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

 

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...