Reacția Rusiei la anunțul că Statele Unite trimit 3.000 de soldați în Europa de Est: „O măsură distructivă”

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin
Prreședintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Rusia a reacționat, miercuri, la anunțul Statelor Unite că vor trimite 3.000 de militari suplimentari în Europa de Est, în contextul tensiunilor tot mai intense între Moscova și țările Occidentale în criza din Ucraina. Moscova a calificat drept „nejustificată” și „distructivă” această decizie a administrației americane.

Ministrul adjunct de externe rus, Alexandr Grușko, a declarat că decizia luată de Statele Unite este „nejustificată, distructivă, crește tensiunile militare și reduce marja pentru decizii politice”. 

Reacția Moscovei vine după ce Departamentul Apărării american a anunțat desfășurarea a 3.000 de soldați ai Armatei SUA în țări de pe flancul estic al NATO. În jur de 1.000 de militari americani vor fi repoziționați din Germania în România în zilele care urmează. Alți 2.000 vor merge din SUA în Polonia și Germania. 

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby a făcut anunțul desfășurării acestor trupe, miercuri - „Suntem gata să ne apărăm aliații”, a spus el. 

„Vrem să ne asigurăm că pe flancul estic al NATO suntem gata să ne apărăm aliații”, a adăugat el. 

Pentagonul spune că dislocarea trupelor în România s-a făcut la invitația părții române și că a existat o discuție între secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, și ministrul român Vasile Dîncu. „Această dislocare vine la solicitarea oficialilor români”.

Președintele Joe Biden a anunțat pe 29 ianuarie că va trimite un număr de militari americani în Europa de Est „în curând”, ca urmare a situației tot mai tensionate din Ucraina. Acesta a exclus posibilitatea desfășurării de trupe în Ucraina, care nu face parte din Alianța Nord-Atlantică. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Divorț la notar în 2025. De ce acte ai nevoie, cât e taxa, în cât timp se finalizează
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”