Reacția Statelor Unite la ultimele manevre militare ale Chinei în jurul Taiwanului

Data publicării:
Chinese military ship near Taiwan
Foto: Profimedia

Statele Unite au cerut marţi „menţinerea păcii” între China şi Taiwan, după o nouă rundă de manevre militare efectuate de Beijing în jurul insulei autonome.

Preşedintele american Donald Trump „subliniază importanţa menţinerii păcii în strâmtoarea Taiwan”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

E a reiterat poziţia Statelor Unite, care se opun „oricărei încercări unilaterale de a schimba statu quo-ul (între cele două părţi) prin forţă sau constrângere”.

China a lansat marţi noi manevre militare în jurul Taiwanului, ca un „avertisment” pentru „forţele separatiste care urmăresc independenţa insulei”. Operaţiunea vine la câteva săptămâni după ce preşedintele taiwanez William Lai a ţinut cel mai dur discurs împotriva Beijingului, notează marţi EFE.

Comandamentul Teatrului de Operaţiuni Est al armatei chineze a anunţat marţi că efectuează manevre în jurul Taiwanului ce implică unităţi ale armatei, marinei, aviaţiei şi forţei de rachete pentru a „aborda insula din mai multe direcţii” şi „a emite un avertisment serios pentru forţele separatiste care urmăresc independenţa insulei”.

Preşedintele taiwanez William Lai a ordonat marţi Departamentelor de Securitate Naţională şi Apărare să răspundă „strict” la noile manevre militare ale Chinei în jurul insulei, au raportat surse oficiale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”