Reacția Uniunii Europene după ce Donald Trump a amenințat și Ucraina cu sancțiuni „foarte dure”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0527361218 (1)
Președintele american, Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a reiterat, vineri, că „Rusia este agresorul” în războiul cu Ucraina, asigurând că-şi „creşte presiunea împotriva Moscovei” pentru a pune capăt conflictului,. Mesajul vine după ce preşedintele american, Donald Trump, a sugerat impunerea de sancţiuni ambelor părţi şi a comparat războiul cu o ceartă între copii, relatează EFE, potrivit Agerpres. 

„Rusia este agresorul, iar această poziţie este foarte clar exprimată în toate deciziile Consiliului nostru şi în toate declaraţiile liderilor noştri”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a UE pentru afaceri externe, Anitta Hipper, în cadrul conferinţei de presă zilnice a Comisiei Europene.

„Suntem de partea Ucrainei şi de aceea intensificăm presiunea asupra Rusiei pentru că războiul trebuie să se termine, trebuie să se termine cât mai repede posibil, dar nu în orice circumstanţe”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, subliniind că trebuie să fie „un armistiţiu necondiţionat” care „să conducă la o pace îndelungată şi durabilă”.

Trump a avertizat joi asupra posibilităţii de a impune sancţiuni „foarte dure” nu numai împotriva Rusiei, ci şi a Ucrainei, dacă războiul dintre cele două ţări nu încetează.

Preşedintele american a amintit, de asemenea, că în conversaţia pe care a avut-o miercuri cu omologul său rus, Vladimir Putin, a comparat conflictul actual cu o „ceartă între copii”.

„Uneori, vezi doi copii bătându-se ca nebunii. Se urăsc, se bat într-un parc şi încerci să-i desparţi. Ei nu vor să-i desparţi şi uneori e mai bine să-i laşi să se bată o vreme şi apoi să-i desparţi. Ieri i-am făcut această analogie lui Putin: 'Domnule preşedinte, poate că va trebui să continuaţi să luptaţi şi să suferiţi mult, pentru că ambele tabere suferă, înainte de a putea fi despărţite'”, a spus Trump.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit luni la Berlin cu senatorul american Lindsey Graham pentru a discuta despre viitoarele sancţiuni împotriva Rusiei, cu scopul de a creşte presiunea asupra acesteia pentru a negocia un armistiţiu în Ucraina.

Graham, senator republican şi aliat al preşedintelui american, are sprijinul majorităţii senatorilor pentru un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, va impune tarife vamale de 500 % ţărilor care cumpără petrol, gaze sau uraniu din Rusia.

La rândul său, UE pregăteşte următorul pachet de sancţiuni împotriva veniturilor energetice ale Rusiei, între care infrastructura conductelor de gaz Nord Stream, sectorul bancar rus şi reducerea preţului la petrol.

Cu toate acestea, Anitta Hipper a declarat că încă nu există „o dată exactă” pentru adoptarea pachetului de sancţiuni al blocului comunitar, deoarece „este nevoie de timp pentru a-l pregăti şi pentru a ne asigura că, în final, avem un set solid de măsuri care pot fi susţinute de toate statele membre”.

Citește și: Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a comparat războiul ruso-ucrainean cu „doi copii care se bat într-un parc”

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului! Când se termină valul de caniculă extremă. România este sub cod roşu, aerul este...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Câte dușuri e recomandat sa faci vara după ce ieși la pensie? Avertismentul medicilor: Pot face rău
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie