Regatul Unit a expulzat trei spioni chinezi infiltrați în țară sub acoperirea de jurnaliști

Data publicării:
Persoane discută și folosesc un ecran de pe o masă
Spionaj Foto: Guliver/GettyImages

Regatul Unit a descoperit și expulzat fără să anunțe public trei spioni chinezi care se dădeau drept jurnaliști străini. Expulzarea a avut loc anul trecut, iar evenimentul vine în contextul unei degradări recente a relațiilor dintre cele două țări în ce privește probleme legate de media, scrie The Guardian.

Serviciul de informații britanic MI5 a concluzionat că cei trei indivizi lucrau pentru Ministrul Securității de Stat chinez și că erau acoperiți cu ajutorul agențiilor de presă din China la care erau angajați oficial.

Surse din guvernul britanic au confirmat că celor trei persoane li s-a cerut plecarea din țară de urgență, însă puține detalii au ieșit la suprafață în perioada în care a avut loc evenimentul. Marea Britanie a preferat să acționeze în liniște în acest caz pentru a evita un incident diplomatic.

Serviciile de informații britanice au avertizat constant cu privire la eforturile de spionaj ale Chinei, iar rezultatul tăcerii Londrei ar putea fi că de-acum va fi imposibil de stabilit la ce nivel se află cu adevărat rețeaua de spionaj chineză din Regat.

Acoperirea de ziarist, o veche tactică de spionaj preferată de China

Folosirea identității de jurnalist ca acoperire este înrădăcinată în practicile de spionaj și este una dintre metodele preferate de Beijing pentru a obține informații de natură politică sau economică din toată lumea.

Anul trecut, serviciile de informații belgiene, în colaborare cu cele britanice, au demarat o investigație în ce privește acuzațiile aduse lui Fraser Cameron, un afacerist britanic care a colaborat anterior cu MI6 și care ar fi vândut informații despre Uniunea Europeană unor spioni care se dădeau drept jurnaliști la Bruxelles. Cameron neagă acuzația.

De asemenea, MI5 se află sub presiune politică pentru a își accentua atenția spre China, în contextul în care unele informații arată că amenințarea terorismului islamist scade în intensitate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Până când ține noul val de caniculă? Urmează temperaturi de foc, dar apoi se răceşte brusc. Vine frigul!
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Șefa CSM a scris la UE ca pensiile speciale să nu fie tăiate. O așteaptă o pensie de 30.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu